Cu ocazia aniversării jubileului de diamant al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care sărbătoreşte anul acesta 50 de ani de domnie, a fost dezvăluită pentru prima dată publicului o colecţie de bijuterii unice, scrie Daily Mail.
Colecţia cuprinde obiecte de podoabă intitulate ’’celelalte bijuterii ale coroanei’’. Spre deosebire de ’’bijuteriile coroanei britanice’’, care sunt expuse în Turnul Londrei, noua colecţie poate fi admirată în Palatul Buckingham.
Ele nu au fost dezvăluite publicului niciodată până acum şi au fost purtate doar cu ocazia unor evenimente speciale, cum ar fi nunţi regale, banchete de stat sau vizite oficiale.
Bijuteriile i-au fost lăsate moştenire Elisabetei a II-a, prin testament, de căte mama sa, Elisabeta I, la moartea ei din 2002.
Colecţia de aproape 100 de bijuterii, unele vechi de câteva sute de ani, cuprinde coliere, inele, broşe, cercei, din aur sau argint, ornate cu diamante sau perle. Ea va putea fi admirată de public în premieră anul acesta, în perioadele 30 iunie-8 iulie şi 31 iulie-7 octombrie.
Cu ocazia aniversării jubileului de diamant al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care sărbătoreşte anul acesta 50 de ani de domnie, a fost dezvăluită pentru prima dată publicului o colecţie de bijuterii unice, scrie Daily Mail.
Colecţia cuprinde obiecte de podoabă intitulate ’’celelalte bijuterii ale coroanei’’. Spre deosebire de ’’bijuteriile coroanei britanice’’, care sunt expuse în Turnul Londrei, noua colecţie poate fi admirată în Palatul Buckingham.
Ele nu au fost dezvăluite publicului niciodată până acum şi au fost purtate doar cu ocazia unor evenimente speciale, cum ar fi nunţi regale, banchete de stat sau vizite oficiale.
Bijuteriile i-au fost lăsate moştenire Elisabetei a II-