Primarul Sibiului, Klaus Johannis, şi consilierii locali au primit joi, 27 iunie, diplome de excelenţă din partea conducerii Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), în semn de apreciere pentru sprijinul financiar acordat evenimentului aflat anul acesta la a XX-a ediţie.
Directorul FITS, Constantin Chiriac, i-a inmânat primarului diploma de excelenţă şi medalia, la finalul şedinţei lunare a CL Sibiu.
"Este un moment emoţionat pentru noi- 20 de ani de când Festivalul Internaţional de la Sibiu a luat fiinţă în acest oraş.Este parte integrantă a acestui oraş şi, în acelaşi timp, expresia a ceea ce înseamnă dialogul la niveul unei comunităţii(...)Sibiul excelează în această clipă în multe domenii. Cel puţin, în domeniul cultural are o imagine de excepţie în primul rând graţie dialogului pe care dumneavoastră îl asiguraţi, graţie misiunii de-a investi în domeniul cultural în aşa fel încât să existe pe tremen lung un proces de dezvoltare susteabil. Am ţinut să vă mulţimim pentru acest sprijin", a declarat directorul FITS, Constantin Chiriac.
La rândul său, edilul sibian le-a mulţumit public tuturor celor implicaţi în organizarea festivalului şi l-a asigurat pe directorul FITS că se va putea baza pe sprijinul financiar al Consliliului Local Sibiu atâta vreme cât "hotaram ceva în acest oraş".
"FITS este mult mai mult decat un eveniment cultural, face parte integranta din identitatea Sibiului seclului XXI. Vă felicit, va spun ca suntem mândrii de dumneavoastră,de colegii de la teatru, de intregul staf de organizare-voluntarii si cei care se îngrijesc în fiecare an de reprezentaţii care sunt atat de renumite incat Sibiul a devenit un simbol al teatrului modern românesc şi nu numai al teatrului.Atata vreme cat vom fi noi cei care hotaram ceva în acest oraş veţi avea în continuare tot sprijinul de care este nevoie", a declarat Klaus Johanni