În Braşov, atât apartamentele noi, cât şi cele vechi, au continuat să se ieftinească în luna octombrie, ajungând la o valoare de 852 de euro pe metru pătrat util, în scădere cu un punct procentual faţă de luna septembrie. Faţă de intervalul similar din 2010, acest nivel este cu 3,9% mai redus, se arată într-un studiu al portalului imobiliare.ro. Preţul apartamentelor noi din ansamblurile rezidenţiale braşovene a atins valoarea de 861 de euro pe metru pătrat util. Preţul mediu cerut pentru apartamentele vechi este foarte apropiat, respectiv 851 de euro pe metru pătrat util, după o scădere de 0,7% faţă de luna precedentă.
Dacă prima lună de toamnă a provocat un val de optimism în rândul proprietarilor de locuinţe din întreaga ţară, aceştia ridicând uşor preţurile, octombrie i-a readus cu picioarele pe pământ. Potrivit Indicelui calculat de www.imobiliare.ro, în luna ce tocmai s-a încheiat preţul mediu cerut la nivel naţional a înregistrat cea mai mare scădere din ultimul an, respectiv 2,4% (faţă de septembrie), ajungând la o valoare de 1.023 de euro pe metru pătrat util. „Octombrie este luna în care s-a înregistrat cea mai mare scădere de preţ în ultimele doisprezece luni. Mai mult, pentru prima dată în ultimul an, aceeaşi tendinţă se manifestă liniar în toate oraşele mari din ţară. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în aceeaşi perioadă a anului trecut, până la finalul anului ne putem aştepta în continuare la variaţii negative ale preţului apartamentelor”, subliniază Adrian Erimescu, directorul general al imobiliare.ro. În Braşov, atât apartamentele noi, cât şi cele vechi, au continuat să se ieftinească în luna octombrie, ajungând la o valoare de 852 de euro pe metru pătrat util, în scădere cu un punct procentual faţă de luna septembrie. Faţă de intervalul similar din 2010, acest nivel este cu 3,9% mai redus, se arată într-un studiu al portalului imobiliare.ro. Pr