Imediat dupa asasinarea Presedintelui J.F. Kennedy, vicepresedintele SUA Lyndon Johnson a preluat prerogativele de la Casa Alba. A fost un moment important in istoria Americii. A curs multa cerneala la vremea respectiva – dar si dupa aceea – legat de circumstantele asasinarii unui presedinte iubit si admirat si preluarea puterii de catre un vicepresedinte (aparent) oarecare si fara nici un fel de charisma. Ba chiar au circulat informatii si zvonuri legate de participarea subterana a texanului vicepresedinte la (pre)luarea fotoliului prezidential. Iar apoi nu putine glume si bancuri s-au tot vehiculat pe seama marii diferente (sub toate aspectele) dintre fostul si urmatorul presedinte. Se facea mare caz, printre altele, de faptul ca JFK avea in Biroul Oval de la Casa Alba un peisaj de Monet, care a fost inlocuit rapid de Lyndon Johnson cu un poster urias reprezentind o prospera vaca texana. Si totusi. Ce vrem sa relevam? Ca „iarna nu-i ca vara“ si realitatea si adevarul au fost, si mai sint, altele decit cele cu care operam in mod curent. Asa cum au ramas ele intiparite in memoria/sensibilitatea fiecaruia dintre noi, asa cum scoala, universitatea, mass-media, obisnuintele, prejudecatile, nu de putine ori chiar lenea si comoditatea le-au fixat in optiunile noastre. Stim – sau ne facem ca stim – pentru ca e mai comod sa operam cu „idei luate de-a gata“. Sigur, pentru un artist, realitatea/adevarul conteaza mai putin: Ingres putea sa adauge doua, patru oricite vertebre „Marii Odalisce“ pentru a obtine elongatia dorita. Chiar daca friza imposibilul si admitea un neadevar anatomic. La fel proceda si Pallady care, pentru a-si satisface propriile adevaruri estetice, modifica „realitatea“ modelului.

Exemplele ar putea fi multiplicate: ce vrem sa relevam? Ca aparentele insala si surprizele nu sint excluse: de aici, o nota de temere si indulgenta, prudenta si echi