Au trecut aproape zece ani de la moartea lui Leon Poliakov. In Franta, la sfirsitul anilor saptezeci, cind spuneai istoria antisemitismului, spuneai Poliakov. Subiectul i-a fost sugerat nu de vreo „afinitate electiva“, ci de propria-i soarta de imigrant in cautare de adapost intr-o Europa care parea hotarita sa rezolve in prima jumatate a secolului al XX-lea „problema evreiasca“, o data pentru totdeauna. Nascut in 1910 in Rusia (Petersburg), a peregrinat prin Italia si Germania inainte de a se stabili in Franta. Intilnirea cu antisemitismul a fost foarte concreta, si in acelasi timp, foarte periculoasa.
Familia Poliakov a fugit din Rusia sovietica din cauza ca instarita fiind, s-a vazut amenintata de noul regim comunist. Au ajuns la Paris, dar inainte de a se stabili definitiv in Franta au petrecut citiva ani in Germania, unde emigratia rusa se simtea mai „acasa“ – perioada republicii de la Weimar – decit la Paris. In anii treizeci s-au intors insa, si tinarul Leon (nascut cu putin timp dupa moartea lui Tolstoi, primul fiu intr-o familie cu multe fete, a fost botezat Lev) a urmat in Franta studii de drept. Daca nu ar fi intervenit istoria, „mon seul diplôme universitaire ayant été une licence en droit, au mieux, j’aurais été un avocat malhabile ou un juge incertain“ (dintr-un interviu acordat cu putin inainte de deces).
Recrutat odata cu izbucnirea razboiului, este facut prizonier la scurt timp dupa tentativa de contra-ofensiva a armatei franceze pe Somme si eliberat dupa doar doua saptamini de un ofiter german care-l si readuce la Paris. Dar odata instalate in capitala, in mai 1941, autoritatile germane devin amenintatoare si Poliakov se decide sa plece cit mai departe, in sudul Frantei, la Marsilia. Aici va fi angajat ca secretar personal de un rabin ortodox din faimoasa dinastie a intemeietorilor sectei hasidice „Habad“, Zalman Chneerson