Petrecerea de anul nou din Piaţa Sfatului a fost gustată din plin de braşoveni şi turişti. Câteva mii de oameni au ales să fie în Piaţa Sfatului la trecerea dintre ani. Iar popasul lor în centrul istoric s-a văzut cel mai bine după terminarea spectacolului.
Angajaţii firmei de salubritate Comprest au avut ce face în orele care au urmat. „Numai” 2,5 tone de gunoaie, dintre care aproximativ 700 de kilograme de sticle, au fost strânse atât din Piaţa Sfatului, cât şi de pe străzile Republicii, Mureşenilor, Michael Weiss şi altele din zonă. „Am avut o echipă de 30 de oameni care au intrat în Piaţa Sfatului după terminarea spectacolului, la ora 01.00, şi în câteva ore au terminat de curăţat întreaga zonă istorică. Dacă este să facem o comparaţie, în noaptea de revelion s-au strâns poate de zece ori mai multe gunoaie decât într-o zi obişnuită de vară (adică gunoaie atât de pe stradă, cât şi din coşurile de gunoi)”, ne-a declarat Emil Bărbat, directorul firmei de salubritate.
Mii de braşoveni au numărat împreună ultimele clipe din 2011, în Piaţa Sfatului
Adunaţi în jurul bradului, cu şampania în mână, peste 5.000 de persoane şi-au spus la mulţi ani şi s-au îmbrăţişat, întâmpinându-l cu veselie pe 2012. Alături de ei au urmărit focul de artificii şi s-au încins în hore sute de turişti, aflaţi în vacanţă la munte. Şi primarul Braşovului George Scripcaru s-a aflat printre ei şi a ţinut să le ureze toate cele bune. Petrecerea de anul nou din Piaţa Sfatului a fost gustată din plin de braşoveni şi turişti. Câteva mii de oameni au ales să fie în Piaţa Sfatului la trecerea dintre ani. Iar popasul lor în centrul istoric s-a văzut cel mai bine după terminarea spectacolului.
Angajaţii firmei de salubritate Comprest au avut ce face în orele care au urmat. „Numai” 2,5 tone de gunoaie, dintre care aproximativ 700 de kilograme de sticle, au fost strânse atât din