Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful comitetului militar al NATO: Nu pregătim nicio acţiune militară în Siria

Publicat in Gandul, vineri 20 ianuarie 2012 ·

NATO nu pregăteşte şi nici nu plănuieşte o intervenţie în Siria într-o operaţiune similară celei din Libia în 2011, contrar afirmaţiilor recente ale unui înalt responsabil rus, a declarat joi la Bruxelles noul şef al comitetului militar, danezul Knud Bartels, relatează AFP.

"Nu există nicio planificare la ora actuală, nicio directivă cu privire la o eventuală operaţiune a NATO în Siria", a afirmat generalul Bartels în faţa presei la ieşirea de la o reuniune a liderilor militari ale celor 28 de ţări membre NATO de la sediul Alianţei.

Secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen şi ţările membre au declarat deja în ultimele luni că Alianţa atlantică nu plănuieşte să lanseze nicio operaţiune în Siria, afirmând că situaţia în acest caz este "foarte diferită" de cea din Libia în primăvara lui 2011.

Generalul Bartels a declarat că, în timpul reuniunii, ţările membre "ale Dialogului mediteranean" cu NATO "şi-au exprimat îngrijorările cu privire la tulburările din regiune, fie că este vorba de nordul Africii sau Orientul Mijlociu".

"Însă, în niciun caz nu s-a discutat o intervenţie militară", a adăugat acesta.

Dialogul mediteranean este o iniţiativă lansată de NATO în 1994 pentru a colabora cu şapte ţări din regiune (Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Mauritania, Maroc şi Tunisia) cu scopul de a "contribui la stabilitatea" din Orientul Mijlociu.

La 12 ianuarie, secretarul Consiliului de securitate rus Nikolai Patruşev a raportat că deţine "informaţii conform cărora membrii NATO şi statele arabe din Golful Persic acţionează în conformitate cu scenariul din Libia, vrând să transforme implicarea actuală în problemele siriene într-o intervenţie militară directă".

Generalul Bartels, fost şef al armatei daneze, a preluat începând cu ianuarie funcţia de preşedinte al Comitetului militar în locul amiralului Giampaolo Di Paola, numit ministr

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 52 minute
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum o ora
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Doisprezece persoane au fost rănite în timpul unui zbor Qatar Airways din cauza unor turbulenţe puternice deasupra Turciei

G4Media acum o ora
Douăsprezece persoane au fost rănite duminică, în timpul unei turbulenţe, la bordul unui avion aparţinând companiei Qatar Airways care efectua un zbor de la Doha la Dublin, relatează CNN, citat de News.ro. Aeronava a aterizat pe Aeroportul din Dubli

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 3 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului. A fost convocat Cabinetul de război

Mediafax acum o ora
UPDATE. Cabinetul de război al Israelului se reuneşte duminică Declaraţia a fost făcută de către un oficial israelian pentru CNN. Întâlnirea cabinetului vine în contextul în care negocierile urmează să fie reluate marţi, potrivit unui oficial egipt

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 7 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 5 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum 3 ore
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti, eşec cu Rhein-Nekar Lowen şi încheie pe locul 4 în European League

News.ro acum 2 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a fost învinsă şi în finala mică a Turneului F4 din European League, duminică, de formaţia germană Rhein-Nekar Lowen, scor 32-31 (18-15). Pentru trofeu vor juca Fuchse Berlin şi Flensburg. Principalii marcatori ai partidei

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°