În această primăvară două formaţii de handbal româneşti au reuşit să cucerească trofee continentale: Rulmentul-Urban Braşov la feminin şi Steaua Bucureşti la masculin au cucerit „Chellenge-Cup”. Dacă steliştii au fost premiaţi de preşedintele Traian Băsescu, rulmentistelor nu li s-a mai înmânat trofeul datorită situaţiei medicale a primului om din stat. De câteva zile, recompensele preşedinţiei au ajuns sub Tâmpa, urmând a fi înmânate pe 10 decembrie cu ocazia reluării campionatului, când braşovencele vor juca cu Astral Poşta Câlnău.
În altă ordine de idei, clubul de sub Tâmpa a reuşit să se înţeleagă cu Oltchim referitor la transferul tinerei Patricia Vizitiu, care se pregăteşte sub Tâmpa, iar în posibilul transfer al lui Carmen Cartaş tratativele cu clubul din Deva sunt avansate. Devenii solicită la schimb jucătoare, urmând ca în zilele următoare tratativele să se concretizeze. Astăzi de la 9:30, Rulmentul va susţine un nou amical în Sala sporturilor, de data aceasta în compania formaţiei constănţene, Tomis. În această primăvară două formaţii de handbal româneşti au reuşit să cucerească trofee continentale: Rulmentul-Urban Braşov la feminin şi Steaua Bucureşti la masculin au cucerit „Chellenge-Cup”. Dacă steliştii au fost premiaţi de preşedintele Traian Băsescu, rulmentistelor nu li s-a mai înmânat trofeul datorită situaţiei medicale a primului om din stat. De câteva zile, recompensele preşedinţiei au ajuns sub Tâmpa, urmând a fi înmânate pe 10 decembrie cu ocazia reluării campionatului, când braşovencele vor juca cu Astral Poşta Câlnău.
În altă ordine de idei, clubul de sub Tâmpa a reuşit să se înţeleagă cu Oltchim referitor la transferul tinerei Patricia Vizitiu, care se pregăteşte sub Tâmpa, iar în posibilul transfer al lui Carmen Cartaş tratativele cu clubul din Deva sunt avansate. Devenii solicită la schimb jucătoare, urmând ca în zilele următoare