Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Narcis Răducan susţine numirea unui străin la conducerea CCA

Publicat in Pro Sport, marți 10 decembrie 2013 ·

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Narcis Răducan, a declarat, marţi, la finalul Adunării Generale a LPF, că ar trebui luată în discuţie numirea unui străin în fucţia de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, în urma greşelilor grave de arbitraj.

"E bine că autoritatea competentă s-a autosesizat, cred că nu mai era cazul să facem grevă japoneză. Eu cred că soluţia aducerii unui străin la şefia CCA ar trebui luată în calcul, chiar dacă nu e singura. Dacă nu suntem capabili să desemnăm pe cineva care să fie echidistant atunci e şi asta o soluţie. Lucrurile se pot îndrepta, dar ar trebui să fie rapid, pentru că punctele pierdute nu le mai poţi lua înapoi", a spus Răducan.

Oficialul grupări gălăţene consideră că echipa sa a fost grav dezavantajată de arbitrul Iulian Dima, în meciul cu Steaua, din cadrul etapei a XVIII-a a Ligii I. "A văzut toata ţara ce s-a întâmplat, ceva indmisibil. Arbitrul a greşit foarte grav. Nu vreau să merg mai departe să vorbesc despre moralitate, neavând dovezi. Mache mi-a fost coleg şi ştiam gradele de rudenie, dar am zis să nu începem iar ca pe timpul lui Ceauşescu să facem presiuni. Dar se pare că ajungem la vorba celor bătrâni că trebuie să facem presiune. Mi se pare normal să înceapă o anchetă. Eu am vorbit la pauză cu arbitrul şi mi-a spus că vrea să lase jocul liber şi am zis foarte bine. Dar în condiţiile în care laşi jocul liber doar echipei oaspete, deja vorbim de un raport de forţe inegal. Până la urmă meciul a fost făcut praf fără să ne atingem de partea de moralitate. S-a greşit poate de la delegare, poate preşedintele nu a ştiut de acest grad de rudenie", a afirmat Răducan.

Liga Profesionistă de Fotbal intenţionează să propună FRF modificarea Regulamentului de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF) pentru ca un cetăţean străin să poată face delegările brigăzilor de arbitri la partide

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme de primăvară cu ploi slabe şi temperaturi normale în Bucureşti

Mediafax acum o ora
Conform prognozei speciale pentru Capitală, de marţi dimineaţă până miercuri dimineaţă, regimul termic va fi caracterizat de valori normale pentru ultima zi a lunii aprilie. Cerul va avea înnorări şi temporar, îndeosebi în prima parte a zilei, va pl

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum o ora
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Tomac: Avem 13 pachete de sancţiuni europene împotriva Moscovei, însă banii europeni curg în continuare în Rusia. Am solicitat Comisiei Europene să deschidă o investigaţie şi să acţioneze astfel încât sancţiunile UE chiar să îşi atingă obiectivul

News.ro acum o ora
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, afirmă că avem 13 pachete de sancţiuni europene împotriva Moscovei, însă banii europeni curg în continuare în Rusia. El afirmă că este evident că mecanismul de impunere al acestor sancţiuni trebuie îmbunătăţit şi că es

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 54 minute
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Şase civili ucişi şi unul rănit în vestul Afganistanului, într-un atac armat într-o moschee lângă Herat

News.ro acum o ora
Şase persoane au fost ucise, iar una a fost rănită într-un atac comis de către un bărbat înarmat într-o moschee, în provincia Herat, în vestul Afganistanului, anunţă într-un comunicat, în noaptea de luni spre marţi, Ministerul afgan de Interne, rela

Loteria Română anunță extrageri duble pentru Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Premiile puse în joc

Ziare.com acum 31 minute
Loteria Română va organiza sâmbătă, 4 mai 2024, extrageri duble pentru fiecare dintre jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, pentru seria suplimentară fiind alocat un fond total de câştiguri, la categoria I, de 350.000 de lei. Potrivit companiei, l

VIDEO Două case ale Mănăstirii Văratec, distruse de un incendiu pornit de la o mașină de cusut

HotNews acum 3 ore
Două locuinţe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit, luni seara, din cauza unui scurtcircuit, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. Incendiu Mănăstirea VăratecFoto: Captura Facebook La faţa

CFR suplimentează numărul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște. Spre ce destinații vor fi puse în circulație

Ziare.com acum 2 ore
CFR va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin urmare, în perioada minivacanţei 30 aprilie/1 mai - 6/7 ma

Patru poliţişti ucişi şi alţi patru răniţi în sudul SUA, într-un schimb de focuri în North Carolina la o arestare. Cel puţin un suspect găsit mort în urma unei înfruntări de aproape trei ore

News.ro acum 2 ore
Patru poliţişti au fost ucişi, iar alţi patru răniţi într-un schimb de focuri în timp ce arestau un bărbat în North Carolina, în sud-estul Statelor Unite, anunţă autorităţile locale, relatează AFP. Cel puţin un suspect a fost găsit mort în grădina p

Programul metroului în zilele de Paște și în Noaptea de Înviere / Anunțul METROREX

Gandul acum o ora
Circulația trenurilor de metrou pe perioada weekendului prelungit și a Sărbătorilor Pascale se va derula după un program special. Trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 1:00, în noaptea de Înviere, la un interval de aproximativ 10 minut

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

19°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

14°
mar.

13°/14°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

21°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°