La sfîrşitul săptămînii trecute, despre Festivalul de film "Anonimul" s-a vorbit la Euronews. Mi-au semnalat acest lucru cîţiva colegi, toţi cu aceeaşi uimire plăcută în glas şi aproape pe acelaşi ton care sugera că, în sfîrşit, pe postul european de ştiri mai ajung, din România, nu doar dezastre şi corupţie, dar şi evenimente culturale. Cîteva zile după aceea l-am văzut, la un post TV românesc, pe noul ministru al Culturii declarînd că există trei probleme ale culturii române: banii, banii şi iar banii. Cred că în cele două ştiri a fost vorba despre două culturi diferite. Româneşti amîndouă, dar diferite. Festivalul "Anonimul" este organizat pe bani privaţi, din iniţiativa cuiva care a avut ambiţia, plăcerea, orgoliul - sau toate acestea la un loc - de a construi, de la zero, la capătul României, un spaţiu cultural cu o identitate proprie. Se pare că, după numai două ediţii ale festivalului, a reuşit. "Păi sigur, că a avut bani...", vor cîrcoti unii. Cred că lucrurile sînt mai complexe. A avut bani, dar a avut şi capacitatea de a-i administra eficient, şi priceperea de a-şi alege colaboratori competenţi, care să facă selecţia filmelor (iar anul viitor nu mă îndoiesc că selecţia va fi şi mai bună), şi ştiinţa de a aduna în juriul (şi în jurul!) festivalului personalităţi culturale de primă mînă, şi altele. Dacă trecem dincolo de acest exemplu şi privim în urmă, constatăm că cele mai importante proiecte şi succese culturale ale ultimilor ani provin tot din surse private, iar multe dintre ele au pornit la drum fără bani sau cu bani puţini. Domeniul editorial a fost unul dintre cele mai eficiente în adaptarea la capitalism: la începutul anilor '90 a existat o explozie de edituri private, din care viaţa şi piaţa le-au selectat pe cele capabile să reziste. Humanitas s-a impus şi s-a dezvoltat publicînd nu SF-uri şi romane de spionaj, ci cărţi "grele", "de elită", de "cult