Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Combinaţie explozivă în industria aerospaţială

Publicat in Romania Libera, vineri 14 septembrie 2012 ·

O adevărată bombă a explodat ieri în sectorul european al apărării. EADS şi concurentul său britanic, BAE Systems, ar putea fuziona. Decizia neaşteptată a luat prin surprindere capitalele europene, bursele şi acţionarii.

După uluitorul anunţ al unei posibile „căsătorii" între EADS şi BAE Systems, dezvăluit în urma scurgerii de informaţii în presă, titlurile celor două companii s-au prăbuşit la Bursă, iar observatorii au subliniat complexitatea proiectului atât din punct de vedere operaţional, cât şi politic. Este o adevărată lovitură de trăsnet în industria aeronautică şi de apărare, care va bulversa considerabil peisajul mondial al sectorului, aflat în criză din cauza contracţiei bugetelor de apărare. Fuziunea, în cazul în care se va realiza, va crea o entitate ce va deţine primul loc la nivel mondial în aeronautică, depăşind de departe Boeing. Potrivit discuţiilor în curs între cele două grupuri, noul ansamblu ar fi deţinut în proporţie de 60% de acţionarii EADS şi 40% de cei ai BAE.

Deşi neaşteptată, ideea unei apropieri nu este lipsită de sens. Prin o astfel de fuziune, cele două grupuri vor fi în măsură să facă faţă concurenţei mastodonţilor americani pe piaţa de apărare. Pentru a cântări mai greu, nimic nu este mai eficient decât o „căsătorie" cu mare pompă. Împreună, EADS şi BAE vor realiza o cifră de afaceri de 94 miliarde dolari (75 miliarde euro), faţă de cele 68,7 miliarde dolari din vânzări obţinute de Boeing în 2011 şi de 46,5 miliarde obţinute de Lockheed Martin, liderul mondial în domeniul apărării.

Criza obligă

Operaţiunea ar permite EADS să-şi reechilibreze activităţile civile - care reprezintă 80% din cifra de afaceri - şi militare şi să se afirme într-un sector unde nu a reuşit niciodată să se poziţioneze. Ambele grupuri sunt obişnuite să lucreze împreună. BAE a fost acţionar la Airbus până în 2006, înainte de a-şi vinde

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj Ro-Alert în Avrig, judeţul Sibiu: Un urs se plimbă prin oraş

Mediafax acum 20 minute
Vineri seara, în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a fost semnalată prezenţa unui urs pe raza localităţii Avrig. Un echipaj SMURD s-a deplasat la faţa locului. De asemenea, a fost transmis mesaj RO-Alert pentru locuitorii de pe raza l

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 43 minute
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Descinderi de amploare ale mascaților la hoții de curent de lângă București. Zeci de case racordate ilegal, amenzi de aproape 70.000 de lei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Amenzi de 65.000 de lei şi 28 de imobile descoperite racordate ilegal la curent, acesta este bilanţul descinderilor cu efective mărite de poliţişti, jandarmi, inspectori de la Garda de Mediu şi mascaţi în comuna dâmboviţeană Bălteni, informează, vin

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

News.ro acum 48 minute
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Gaza, au anunţat, vineri, Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC. Cadavrele sunt cele ale lui Shani Louk, Amit Buskila şi Itzhak Gelerenter. IDF a precizat că ostaticii au fost u

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Aeronavele Eurofighter Typhoon, cu piloţi ai Forţelor Aeriene Regale Britanice, deasupra Constanţei

Mediafax acum o ora
Primăria Constanţa anunţă că avioane Eurofighter Typhoon, conduse de piloţi ai detaşamentului 140 Expeditionary Air Wing şi Escadronului IX (B) din cadrul Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, vor survola zona aeriană din proximitatea Falezei

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum o ora
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Care este cauza apariției cheagurilor de sânge în urma vaccinării anti-COVID cu Johnson&Johnson şi AstraZeneca

Ziare.com acum o ora
Cheaguri de sânge care au cauzat moartea în urma vaccinării cu anticovid cu vaccinuri Johnson & Johnson (J&J) şi AstraZeneca au fost cauzate de o reacţie autoimună la care sunt predispuse anumite persoane, o descoperire care urmează să modeleze dezv

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

16°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°