A picat guvernul Boc; mare sfârâială, ce să-ţi povestesc! A fost de departe - şi-n varianta cu PSD, şi-n varianta fără - cel mai prost cabinet din istoria postrevoluţionară a României. Adunătura aia de fufe închipuite şcolite la particular şi de borfaşi neterminaţi nu putea avea alt sfârşit decât ăsta: primul cabinet postrevoluţionar doborât de-o moţiune de cenzură. Tragedia nu e că nu mai avem guvern (de parcă ţara ar fi fost condusă în vreun fel până acum), ci că l-am avut aproape un an la butoane. Nişte şchiopi impotenţi, politic şi economic, n-aveau ce căuta acolo nici măcar dacă găseam cu toţii bani pe stradă şi n-avea cine-i cheltui.

Marele partid al reformatorilor de clasă politică a reuşit, în ultimii cinci ani, două premiere grandioase. A dat primul preşedinte suspendat din funcţie în timpul mandatului şi primul cabinet demis de către Parlament. Dacă celelalte partide vor şti să joace, e începutul oficial al sfârşitului celui mai sinistru şi fascistoid regim politic dintr-o ţară democratică. Când derbedeii care-şi aprind trabucurile cu suta de euro ajung demnitari, iar paraşutele fac agenda publică, când mitocanii se şterg pe pantofi cu Constituţia, iar pretinşii constituţionalişti dau pe bandă ordonanţe neconstituţionale, singura soluţie, dacă nu vrei să dai foc ţării, e să-i dai pe ei jos. Ceea ce, în sfârşit, a fost în stare să facă, printr-o execuţie politică a la carte, restul neportocaliu al Parlamentului.

Cele mai delicioase momente ale zilei au fost, pentru privitorul de meserie care sunt de dimineaţă şi până să mă bag în cutia televizorului, privirea pierită a Robertei Anastase şi rictusurile tuturor acefalilor şcoliţi în Modrogan care până acum obişnuiau să turuie ca morile stricate pe toate posturile. Aveau feţe de oameni disperaţi, cărora li se strânge funia la par. Nici nu vreau să mă gândesc ce-o fi în sufletele şleahtei