Grup Feroviar Român a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu, a anunţat ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu Ministrul a anunţat iniţial că volumul investiţiilor asumate este de 900 milioane euro, pentru ca pe urmă să se corecteze, precizând că este vorba de 900 milioane lei. "După şapte ore de negocieri, a ieşit fumul alb. Astăzi putem declara un câştigător în competiţia de privatizare la CFR Marfă", a spus Fenechiu.
Omul de afaceri Gruia Stoica, care îşi are originile în localitatea Toflea (jud. Galaţi), şi-a clădit un business de sute de milioane de euro în industria căilor ferate. El este proprietarul grupului Grampet, care include Grup Feroviar Român, ce operează cu 9.500 de vagoane şi 225 de locomotive.
Compania GFR, cu care a câştigat pachetul majoritar al CFR Marfă, este cele mai mare transportator privat de marfă pe calea ferată, cu aproape 2.500 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 813 mil. lei (183 mil. euro) şi un profit de 28,8 mil. lei (6,5 mil. euro). Compania deţine 22,3% din piaţa de transport feroviar de marfă, potrivit ultimelor date disponibile.
GFR este deţinută cu un pachet de 50,45% de Grampet SA, cu 26,1% de Vasile Didilă, cu 14,1% de Rapid Com (deţinută de Vasile Didilă) şi cu 9% de compania Turnoprest (deţinută de Vasile Didilă).
Printre clienţii GFR se mai numără Petrom, Lafarge, Dacia şi Mechel.
Pe piaţa de transport feroviar privat mai operează Servtrans şi Unifertrans şi alţi operatori.
În decembrie 2011, GFR a preluat vagoanele şi 350 de angajaţi de la Rompetrol Logistics (RPL), companie deţinută de KazMunaiGaz. Contractele de servicii de transport feroviar au fost încheiate p