Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO / VIDEO: Premii de 40.000 de euro la Maratonul Internaţional Bucureşti

Publicat in Adevarul, miercuri 11 mai 2011 ·

Organizatorii ediţiei cu numărul 4 a Maratonului Internaţional Bucureşti (MIB), programat în 9 octombrie, au anunţat că scontează pe 6.500 de participanţi, cu 30% mai mulţi decât în 2010. Premiile totale vor fi de 40.000 de euro, iar taxa de înscriere variază între 20 şi 30 de euro.

Inclus în calendarul internaţional - este membru al Asociaţiei Internaţionale a Maratoanelor Stradale -, MIB 2011 se va desfăşura, în premieră, în două zile. Sâmbătă, 8 octombrie, în Piaţa Constituţiei din faţa Palatului Parlamentului vor avea loc cursele pentru copii, pe categorii de vârstă: 6-8 ani, 8-10 ani, 10-12 ani, peste 12 ani. Duminică, 9 octombrie, sunt programate probele de maraton, semimaraton şi ştafetă, precum şi cursa populară de 4 kilometri. Întrecerea pe distanţa celor 42,195 km va conta şi pentru Campionatul Naţional, MIB 2011 fiind organizat cu sprijinul FR de Atletism.

Taxa de participare la maraton este de 30 de euro, iar pentru maraton de 20 de euro. Premiile totale pentru ediţia din acest an sunt în valoare de 40.000 de euro. "Şi la ediţia din acest an vor participa maratonişti din Kenya şi Ethiopia, care domina întrecerile de acest gen şi care vor ameliora timpii de concurs. În acest sens, încercăm să eliminăm din traseu panta de lângă Casa Poporului", a declarat Valeria Răcile van Groningen, preşedintele Asociaţiei Bucharest Running Club, organizatoarea MIB 2011.

Traseul va ocoli Palatul Parlamentului

Traseul va fi asemănător cu cel din anii trecuţi. Sportivii vor porni din Piaţa Constituţiei şi vor străbate următoarele puncte din centrul Bucureştiului: bulevardul Naţiunile Unite, Calea Victoriei (până la Piaţa Revoluţiei), reîntoarcere în Piaţa Naţiunile Unite, Parcul Operei, Marriott, Piaţa Constituţiei. "Ne-am dori ca traseul să nu mai fie în circuit, ci să treacă prin mai multe zone din centrul Capitalei. Acest lu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 59 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°