Despre Căpriana s-a scris mult şi se va mai scrie mereu cu o însufleţire amestecată cu amărăciune. Îngrijită, în secolul al XIV-lea, de egumenul Chiprian, de la care i se trage şi numele, ea e cea mai veche mănăstire din Basarabia.

Cântată, în anii 1990, de redeşteptare naţională, de cuplul Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, ctitorită, sucesiv, în Evul Mediu, de domnitorii români începând cu Alexandru cel Bun şi continuând cu Ştefan cel Mare, Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu, ea are, până azi, o istorie nedreaptă. În 1812, Basarabia a fost anexată de Imperiul Rus şi o dată cu acest rapt gloria voievodală a mănăstirii a trecut, voit, în uitare. Un secol şi mai bine, călugării bulgari şi ruşi au făcut ordine în cele două biserici ale Căprianei, înălţând chiar şi o a treia, cu hramul Sf. Gheorghe. O dată cu venirea muscalilor, viaţa de cult se mută acolo, în biserica nouă de mai la deal, construită aidoma uneia ruseşti.

Sfertul de secol de revenire a Basarabiei la trupul ţării n-a avut, din păcate, puterea să schimbe profund ortodoxia de stil vechi din această parte de est a României Mari, dar nu acesta a fost răul cel mai mare. În 1962, Căpriana este închisă prin celebrul ordin răstit: „Tovarăşe părinte, evacuaţi mănăstirea!”, iar bisericile sale transformate în club sătesc, sanatoriu şi depozit.

În acelaşi autentic stil stalinist, comuniştii care au revenit la putere, în 2001, în Republica Moldova, au folosit, în scop electoral, simbolurile religioase ale Căprianei. Un teledon naţional sufocant a stors foduri populare pentru refacerea Bisericii Sf. Gheorghe, la îndemnul şi sub supravegherea liderului roşu, Vladimir Voronin, al cărui partid ordonase, după război, închiderea şi demolarea bisericilor.

Am vizitat, cu timp în urmă, Căpriana rectitorită de Voronin. Ea se mândreşte cu o biserică rusească de lux, în deal şi trece, parcă, cu vederea o