Identitatea e altceva decât cartea de identitate. Ea presupune un traseu, un destin şi o suită de întâlniri decisive.

Unii îşi duc viaţa prezidând peste un conclav de spaime. Alţii trăiesc blindaţi în certitudini. Şi unii, şi alţii ratează o formă simplă a normalităţii, dacă nu cumva chiar a fericirii: puterea de a-ţi pune întrebări. Cum îţi poţi regla raporturile cu lumea dacă nu prin curiozitate şi răgaz dubitativ? Cum să afli dacă nu întrebi? Cum să faci paşi dacă nu cazi pe gânduri? Cum să dai peste tine însuţi în varianta fără fard? Şi nu e vorba aici doar de legitimarea de primă instanţă: nume, profesie, ambiţii personale. Identitatea e altceva decât cartea de identitate. Ea presupune un traseu, un destin şi o suită de întâlniri decisive. Celor mai mulţi dintre noi li se întâmplă câteodată să clipească a derută şi să rămână buimaci. Totul e fie alb uniform, fie negru deplin. În clipa aceea nu mai ştiu nici ce vrea viaţa de la ei, nici ce vor ei de la viaţă. Ar da orice pentru o busolă, pentru un indicator răsărit de nicăieri şi capabil să le arate încotro să se îndrepte. Marinarii vorbesc uneori despre felul misterios în care scârţâie navele în secunda când ofiţerul de cart zăreşte farul. Şi până şi cel mai priceput înotător ştie că nădejdea lui ultimă e ţărmul.

Specialiştii confecţionaţi prin marketing, scamatorii retorice şi tupeu valorifică tot ce ne iese în cale pe post de obstacol. Fiecare traumă sau exilare din rosturile noastre fireşti devine subiect de carte. Literatura motivaţională prescrie vrafuri de reţete care acoperă tot şi nu lecuiesc nimic. E plină lumea de experţi în gestionarea furiei, management de criză, bune maniere, analiza riscurilor, homeopatie, compatibilităţi astrale şi automotivare. Vecinul din autobuz poate fi doctor în interpretarea gesturilor. Comeseanul cu barbişon îţi poate ghici în salată sau în urmele prăjituri