Europa nu trebuie să se concentreze doar pe însănătoşirea situaţiilor financiare, ci trebuie să ţintească dezvoltarea, susţine preşedintele Italiei Georgio Napolitano, care va deschide astăzi la Bucureşti discuţiile în cadrul unui puternic forum de afaceri al Confindustria România - organizaţia întreprinderilor italiene din România.
Preşedintele Italiei, care se află în vizită în România, la nici patru luni de la vizita la Bucureşti a premierului italian Silvio Berlusconi, susţine că în ultimii ani economia celor două ţări s-a "întrepătruns", lucru care a contribuit şi la creşterea României, dar şi a Italiei.
"În aceşti ani putem să spunem 20, 15, 10 ani, nu numai că am colaborat dar, practic, ne-am întrepătruns, ne-am confruntat cu un fenomen extraordinar, de pătrundere a întreprinzătorilor italieni în România, iar această iniţiativă atât de răspândită, atât de consistentă, a contribuit la creşterea ţării dumneavoastră şi a contribuit şi la dezvoltarea economiei italiene. În acelaşi timp, am avut un flux de lucrători români în Italia, care, de acum, practic, în mod esenţial, au depăşit un milion."
Investiţiile italiene în România s-au redus pe fondul crizei, dar Italia s-a menţinut în topul partenerilor comerciali ai României. Italia este al doilea partener comercial al nostru (13,8% exporturi şi 11,6% importuri în 2010) după Germania şi ocupă locul al şaselea în topul investitorilor străini în România (2,5 mld. euro în 2009). Jumătate din exportul românesc este reprezentat de textile şi încălţăminte, în vreme ce un sfert din importuri sunt maşini industriale şi echipamente.
Legăturile particulare cu Italia ţin însă de faptul că peste 1 milion de români lucrează în Italia, iar situaţia economică grea prin care trece ţara i-ar putea afecta cum s-a întâmplat în cazul Spaniei care a blocat piaţa muncii pentru noii imigranţi români.