Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O mare schimbare de atitudine in relatia romano-rusa

Publicat in Corect News, vineri 25 octombrie 2013 ·

Cu doar o zi inainte sa se implineasca 340 de ani de la nasterea ilustrului domnitor roman Dimitrie Cantemir, Universitatea care-i poarta numele a organizat cea de-a treia Conferinta Internationala intitulata sugestiv “ Dimitrie Cantemir-Eucator Of The Romanian People”.

O reuniune care, de regula, se doreste a fi un prilej de prezentare a noi descoperiri si interpretari in domeniul propus, avand valoare stiintifica si pe care, logic, publicul larg nu se inghesuie sa o urmareasca.

Si totusi, de aceasta data, am constatat cateva elemente care ar trebui sa trezeasca interesul oricarui cetatean roman, care este constient de importanta relatiei cu Federatia Rusa. Mai exact, am vazut ca rectorul si presedintele Universitatii, respectiv d-na prof. dr. Corina Dumitrescu si dl. prof. dr. Momcilor Luburici, au avut inspiratia sa-i invite pe ministrul de externe, conf. dr. Titus Corlatean si pe ambasadorul Rederatiei Ruse, dl. Oleg Malginov, la lucrarile Conferintei. De ce mi se pare atat de interesanta prezenta celor doi si mai ales ceea ce-a declarat diplomatul rus, cu aceasta ocazie? Raspunsul este simplu, intrucat cu totii stim ca reatiile romano-ruse sunt aproape inghetate de mai multa vreme, in conditiile in care aceasta tara, cat un continent de mare, este curtata de mai toate marile puteri ale lumii, datorita gazului de care avem nevoie la preturi accesibile, a pietei uriase pe care se pot exporta un mare numar de produse si nu in ultimul rand pentru ca este o mare forta militara, cu un cuvant greu in toate organizatiile si organismele internationale!

Prezenta ministrului Corlatean a reprezentat, cu siguranta, un impuls pentru demnitarul rus si foarte probabil ca l-a determinat pe acesta sa accepte invitatia la Conferinta, unde si daca ar fi facut un simplu act de curtoazie, fara a lua cuvantul, ar fi fost o performanta doar pentru ca s-a reusit ad

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 9 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 7 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 8 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 9 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Moda nunților în 2024. Ce nu trebuie lipsească de la cea mai importantă petrecere din viața unui cuplu

Adevarul acum 7 ore
Sezonul nunților a început deja, dar mai există foarte mulți miri care pun la punct ultimele detalii pentru cea mai importantă petrecere din viața de cuplu. Astfel, organizatorii de evenimente vin cu mai multe sfaturi importante pentru tinerii îndră

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

HotNews acum 7 ore
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de „umbrela de protecţie” a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Gran

Gabriela Firea: „Echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București / Voi milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie”

G4Media acum 9 ore
Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, spune că echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București și că va milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie. „C

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 11 ore
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

13°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°