Economia greacă este în pericol, după ce veniturile din turism au scăzut alarmant în acest an. Potrivit Reuters, scăderea este cauzată de recesiunea din Germania şi Marea Britanie, turiştii din aceste ţări cheltuind mai puţin pentru concedii. Sursa: Adriana Necula
Datele publicate de guvernul de la Atena arată că străinii care au vizitat teritoriul elen între ianuarie şi iulie 2009 au cheltuit cu aproape 15% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Iar dacă grecii sperau ca măcar perioada iunie-august să îi salveze, numerele arată că scăderea a continuat.
În luna iunie, turiştii străini au lăsat în Grecia doar 1,4 miliarde de euro, cu 10% mai puţin decât în iunie 2008. Banca Naţională a Greciei a anunţat chiar că Grecia s-ar putea confrunta cu prima recesiune, după 16 ani de creştere.
Nemţii şi britanicii, marii absenţi
Informaţiile biroului de ocupare a forţei de muncă arată că unul din cinci locuitori lucrează în turism. Din cauza scăderii veniturilor în turism, şomajul a crescut la 8,5%, nivel record pentru ultimii ani.
Vestea a fost confirmată de liderul Federaţiei Hotelierilor din Grecia, Andreas Andreadis. "Ne aşteptam la scăderea din iunie. Estimăm că industria turistică va înregistra o scădere anuală de 15%", a spus acesta.
Un exemplu edificator este cel oferit de staţiunile Kefalonia şi Chios, unde au venit cu 26% mai puţini străini decât anul trecut. Centralizarea datelor oferite de aeroporturi arată că, anul acesta, au venit foarte puţini turişti din Germania şi Marea Britanie, state puternic afectate de criza economică.