Oficialii europeni lucrează la un plan complex prin care să redea investitorilor încrederea în zona euro. Acesta ar putea implica recapitalizări masive ale băncilor, având în vedere faptul că fondurile destinate statelor aflate într-o situaţie financiară dificilă vor necesita o suplimentare de câteva miliarde de euro pentru a putea absorbi financiar o posibilă intrare în faliment a Greciei, informează The Telegraph.
Autorităţile germane şi franceze au început să lucreze în acest sens la o strategie concretă, în contextul în care există deja temeri referitoare la faptul că datoriile suverane ar putea, în viitor, să scape de sub control.
Acestea vor să protejeze state precum Italia şi Spania, considerate "mult prea importante pentru a da faliment", de pericolul reprezentat de posibilitatea extinderii crizei economice de la ţări care se află, în prezent, într-o situaţie economică dificilă, cum ar fi Grecia, Portugalia şi Irlanda.
Liderii G20 cer membrilor zonei euro să îşi rezolve problemele de natură financiară
La întâlnirea G20 care a avut loc la Washington la finele săptămânii trecute, liderii statelor de pe întreg mapamondul au pus presiune pe membrii zonei euro pentru a se asigura de faptul că aceştia îşi vor rezolva problemele de natură financiară înainte de a împinge întreaga lume într-o nouă perioadă de recesiune.
Liderii celor mai importante economii ale lumii şi-au acordat o perioadă de şase săptămâni pentru a găsi o soluţie de rezolvare a acestei situaţii până la începerea summitului G20 care va loc pe data de 4 noiembrie, la Cannes. Planul va trebui să fie însă aplicat ca un întreg, având în vedere faptul că elementele sale nu vor da rezultate dacă vor fi aplicate izolat.
În ce ar putea consta planul de salvare a zonei euro
Primul pas al acestuia ar fi recapitalizarea băncilor europene cu zeci de miliarde de euro pentr