Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ: PCR şi crima fracţionismului

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 22 octombrie 2008 ·

Vladimir Tismăneanu: "Niciun păcat nu a fost considerat mai primejdios în sectele bolşevice decât fracţionismul."

Unitatea de monolit a partidului, de la Lenin citire, trebuia apărată împotriva diverşilor renegaţi şi deviatori. Partidul era privit ca o entitate de tip mistic, căreia îi erau datorate evlavie şi obedienţă absolută. Pe baza acestei formule menite să suprime orice urmă de spontaneitate şi autonomie a funcţionat PCR de la început şi până la sfârşit. Când reformatorii comunişti maghiari în 1956 şi apoi cei din Cehoslovacia în 1968 au decis să pună capăt acestei viziuni de o rigiditate neţărmurită, camarazii lor din România au mers exact în direcţia opusă. Acest lucru mi se pare esenţial pentru ceea ce am numit stalinismul naţional - evitarea, cu orice preţ, a pluralismului, chiar şi în interiorul partidului.

Nu mai vorbesc de ostilitatea viscerală faţă de ceea ce se numea, în lexicul propagandei comuniste, „stihia mic burgheză“. Pentru Dej, Pauker, Chişinevschi, Bodnăraş, Drăghici, Răutu, Apostol, Ceauşescu, Maurer ori Trofin, însăşi ideea că ar fi posibilă o liberalizare internă ţinea de domeniul absurdului. „Partidul nu este un club de discuţii“, spusese Lenin, iar discipolii săi din România nu s-au îndepărtat vreodată de această dogmă. În acest mediu s-a format un Ion Iliescu.

Am citit recent un document revelator pentru mentalitatea comuniştilor din România. Este vorba de o scrisoare adresată lui Gheorghiu-Dej de ilegalista Ofelia Manole, fostă membră a CC şi şefă a secţiei Cultură în ianuarie 1962. Era la câteva săptămâni după încheierea celebrei plenare a CC din 30 noiembrie-5 decembrie 1961. Scrisoarea, aflată la Arhivele Naţionale în fondul Cancelariei CC, va fi publicată la Editura Humanitas într-un volum de documente consultate de Comisia Prezidenţială pentru analiza dictaturii comuniste, editat de Mihnea Beri

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum 59 minute
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 55 minute
Fostul ministrul al Sănătății Sorina Pintea a fost condamnată vineri, 26 aprilie, la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul în care era acuzată de luare de mită în formă continuată, potrivit deciziei Tribunalului București publicată pe portalul ju

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 58 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE, em

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum 22 minute
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

Ciolacu, întrebat dacă voturile susţinătorilor PSD din Bucureşti se vor împărţi între Gabriela Firea şi Cristian Popescu Piedone: Nu împarte nimeni niciun vot

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, că ”nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă susţinătorii PSD din Capitală se vor împărţi între Gabriela Firea şi Cristian Popescu Piedone. Liderul PSD, Marcel Ciolacu,a afirmat, vineri,

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Copil de șase ani din Gorj, vândut unui cetățean german. Procurorii DIICOT au deschis o anchetă

Adevarul acum 24 minute
Procurorii DIICOT au deschis o anchetă cu privire la vânzarea unui copil în vârstă de şase ani din județul Gorj unui cetăţean german. Băiețelul a fost trecut granița fără probleme.

Weekend plin la Iulius Town Timișoara. Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție

Press Alert acum 58 minute
Iepurașul de Paște este personajul principal al acestei perioade și, evident, a ajuns și în Iulius Town Timișoara. Astfel, toți vizitatorii sunt invitați să pornească pe urmele lui pentru că vor fi răsplătiți cu premii și multă distracție. Cei mici

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°