Preţurile terenurilor în zonă au scăzut cu 30% după ce s-au anunţat demolările câteva zeci de proprietari nu a fost invitat pentru discuţii cu autorităţile locale. Oamenii spun că, ulterior anunţului, preţurile caselor şi terenurilor în zonă s-au prăbuşit. Specialiştii imobiliari le dau dreptate.
În zonă, majoritatea caselor sunt foarte vechi şi stau să se prăbuşească. De ani buni nu s-a mai făcut nicio investiţie. "Casele sunt deplorabile, gata să cadă la primul cutremur. Preţul ajunge până la 1.100 euro pe metrul pătrat. Vorbim de un metru pătrat curat, pentru că unde se vor face demolări vor interveni costuri suplimentare, deci proprietarii au toate şansele să primească sume mai mici ca despăgubiri", ne-a declarat Lucian Răcaru, director general la Centrul Imobiliar Român. Sunt totuşi şi unii care şi-au construit recent locuinţe aici. "Am construit casa acum opt ani, cu toate autorizaţiile necesare de la Primăria Sectorului 1. Autorizaţia respectivă nu are niciun pic de valoare, de vreme ce ţi se dă, eşti lăsat să cheltuieşti o mulţime de bani şi după câţiva ani ţi se spune pardon", susţine Constantin Sârbov, proprietarul din Buzeşti 31.
Proprietarii au aflat din presă despre exproprieri
Dar nu acesta este cel mai mare of al viitorilor expropriaţi, ci că află despre soarta lor din presă, şi nu într-o întâlnire cu reprezentanţii autorităţilor locale, aşa cum ar fi normal. "Adevăratul motiv este de a pune mâna pe câteva hectare de teren din cel mai valoros cu putinţă - cel din triunghiul Polizu-Griviţei-Buzeşti. Polizu e liber. Griviţa, aşijderea. Acum se face primul pas spre demolarea Buzeştiului". Proprietarilor nu li se pare întâmplător nici că, recent, consilierii au aprobat o hotărâre prin care se aprobă licitaţia pentru concesionarea către Dorin Cocoş a 518 metri pătraţi, pentru extinderea hotelului din strada Polizu. Constantin Sâr