Echipa Astra Giurgiu a ratat calificarea în grupele Ligii Europa, după ce a terminat la egalitate, joi, la Piatra Neamţ, scor 1-1 (1-1), cu formaţia israeliană Maccabi Haifa, în manşa secundă a play-off-ului competiţiei.
În tur, Maccabi Haifa s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 2-0.
Astra a deschis scorul prin Găman, în minutul 27, Maccabi reuşind egalarea prin Rayo, în minutul 34, transmite corespondentul MEDIAFAX.
1-0: Portarul Saranov a respins greşit un balon venit din corner şi Găman pe fază a înscris cu un şut de la 7 metri.
1-1: Rayo a restabilit egalitatea dintr-o lovitură liberă din partea dreaptă, din unghi închis.
Astra Giurgiu: Lung jr - Bărboianu, Găman, A. Mureşan, Junior Morais - Laban, Cristescu - Enache, Ivanovski, William - Fatai. Antrenor: Daniel Isăilă.
Maccabi Haifa: Saranov - Meshumar (Piliavski '73), Cocalici, Keinan, Twatha (Schneimann '19) - Rayo, Boccoli, Katan - Ezra, Abuhazira, Turgeman (Ndlovu '62). Antrenor: Ariel Benado.
Cartonaşe galbene: Fatai '36, Cristescu '47, Ivanovski '50 / Katan '28, Ndlovu '85, Boccoli '86.
Arbitri: Huseyin Gocek (central) - Mustafa Eyisoy, Orkun Aktaş (asistenţi) - Suleyman Abay (rezervă) - toţi Turcia.
La partida de la Piatra Neamţ au asistat aproximativ 2.000 de spectatori, dintre care 50 de fani israelieni.
Astra Giurgiu va intra într-o tragere la sorţi, alături de celelalte echipe eliminate în play-off-ul Ligii Europa, pentru a înlocui în faza grupelor clubul Fenerbahce Istanbul, exclus din cupele europene pentru implicarea în cazul meciurilor trucate în Turcia. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »