3. Maria Theotokia
În cetatea asta de başbuzuci, nu ştii niciodată când ninge şi pe care mal, pe care continent. Cerul se tulbură, se umflă ca pânza galioanelor, aerul se îngroaşă, piţigoii bat cu ciocurile în geam - toate semnele se arată şi nimic.
Aseară era să mă omoare caleaşca Marelui Sfetnic. M-am lipit de lemnul unei porţi, murmurând (de parcă ar fi putut să mă audă, în tropotul cailor şi în clinchetul de zurgălăi): "Sunt eu, Manoil Podaras, protosingelul de la Mănăstirea cea Mare din Fanar"… Noroc că poarta s-a deschis şi m-am dus de-a berbeleacul înăuntru, mi-a zburat camilafaca, am orbecăit mult s-o găsesc. Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne. N-aş mai fi apucat Crăciunul.
Ce-o fi căutat Effendi Bey în Balat? Fiara pune mereu ceva la cale. Am auzit că e un mare cărturar, un mujtahid, un Doctor al Legii, un Prinţ al Cărţii. Poate. Şi diavolul e mare teolog, vorba părinţilor pustiului.
Ştiu că nimic nu-i întâmplător, că Dumnezeu le rânduieşte pe toate, după mare mila Sa. Ieri noapte am avut un vis tare ciudat, rău prevestitor. Se făcea că sunt în serai, la Topkapi (n-am fost niciodată acolo). Stăteam în prima curte, în Alay Meydani. Nu era nici ţipenie, dar simţeam că mă urmăreşte cineva, ceva. Am încercat s-o iau la sănătoasa, să fug, să ies. Ştiţi cum e în vis, picioarele nu mă ascultau. Înaintam foarte încet şi - în loc să mă îndrept spre ieşire – mai rău mă înfundam. Am văzut în depărtare Selam Kapisi, cea de-a doua poartă. M-am temut că mă vor ucide străjile din turnuri, dar nici aici nu era nimeni. Înaintam ca prin pâslă, când m-am izbit de Senghi-Ibret, Piatra Învăţării de Minte. Mă trec sudorile şi-acum, când îmi amintesc: pe piatră era chiar capul meu şi alături, sprijinită, securea gâdelui. Capul meu mă privea, dar nu înfricoşat, ci liniştit şi parcă curios. E un vis, mi-am zis, trebuie să mă trezesc. Şi visul s-a rupt, dar nu er