Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: România nu poate deveni terenul de batjocură al marţafoilor şi escrocilor care ne conduc

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 13 august 2011 · ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat că alegerile din 21 august în cele două colegii de deputat vacante reprezintă un prim pas în înlăturarea de la putere a "marţafoilor şi escrocilor" care conduc astăzi România, potrivit NewsIn.

Crin Antonescu şi Victor Ponta au fost prezenţi, sâmbătă, la Bodeşti (Neamţ) la un miting de susţinere a candidaturii lui Liviu Harbuz (PSD) în colegiul 6 pentru Camera Deputaţilor, devenit vacant în urma morţii lui Victor Surdu. În discursul său, Antonescu i-a acuzat pe Traian Băsescu şi Emil Boc că patronează o guvernare coruptă, preocupată doar de autoperpetuarea sa. "Traian Băsescu vine astăzi şi spune că în Ministerul de Finanţe e corupţie şi că sunt pile, că în Ministerul de Interne este corupţie. Eu îl întreb cine este preşedinte de şapte ani şi controlează aceste instituţii. Eu, Ponta sau el, Traian Băsescu? Nu suntem la fel şi vreau să ştiţi lucrul acesta", le-a spus preşedintele PNL sătenilor din Bodeşti.

Liberalul a dat asigurări că USL au programele necesare pentru a remedia actuala situaţie a României, dar şi oamenii capabili să pună în aplicare aceste programe. "Îi rog pe toţi liberalii să înţeleagă că în această ţară, fie USL câştigă alegerile şi îi trimite pe cei care conduc astăzi unde le e locul, care în opoziţie, care acasă, care la puşcărie, dacă au furat, fie în această ţară nu vor mai exista nici partide, nici libertatea cuvântului, nici democraţie, nici nimic", a spus Crin Antonescu.

Acesta le-a cerut celor prezenţi să vină la vot pe 21 august, aceasta fiind condiţia cu care actuala opoziţie poate ajunge la guvernare. "Azi încearcă să-i sperie pe oameni, care au trecut prin atâtea necazuri, explicându-ne că nimeni nu-l mai poate înlătura pe Traian Băsescu, că au pus mâna pe hăţuri atât de bine încât nimeni nu mai mişcă şi că toată lumea se teme, dar noi suntem aici să vă spunem că se poate, c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Premierul slovac Robert Fico, împuşcat de mai multe ori într-un atac armat, motivat politic. Viaţa îi este în pericol. Un bărbat a fost reţinut de poliţişti. Clasa politică se declară şocată. Reacţii din străinătate, inclusiv de la Putin - VIDEO

News.ro acum 12 minute
Premierul slovac Robert Fico, în vârstă de 59 de ani, a fost rănit într-un atac armat, la încheierea unei şedinţe de Guvern, miercuri, la Handlova, în regiunea Trencin, potrivit agenţiei TASR, relatează Reuters. El a fost împuşcat de cinci ori şi a

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum o ora
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 5 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 4 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

11°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°