Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Artiştii circului, o familie de nomazi

Publicat in Adevarul, duminică 17 mai 2009 ·

Rulotele le sunt case, iar viaţa lor este o poveste. „Dacă ţi-a intrat rumeguşul în sânge, nu mai poţi renunţa”, aşa îşi încep oamenii de la circ poveştile. Unii sunt de-o viaţă sub cupolă, aţii de-abia acum gustă din farmecul circului. La intrarea în circ de întâmpină ei, în arenă în vezi tot pe ei. Sunt oamenii circului, care trăiesc zi de zi în rulote, se mută dintr-un oraş în altul şi aduc zâmbete pe feţele celor mici şi celor mari. Bărbatul elegant care îţi spune „Bună seara şi bine aţi venit la noi” este chiar prezentatorul spectacolului Circului Americano, fost mare acrobat, tânărul care îţi arată unde să te aşezi este acrobatul care face salturi mortale.

Fiecare personaj care apare zâmbitor în faţa copiilor care aplaudă încântaţi are în spate o poveste frumoasă, are o durere numai de el ştiută, are o familie care îl aşteaptă acasă şi copiii care îl cunosc din fotografii.

„Umblăm prin toate oraşele, avem prieteni peste tot, dar e greu. Stăm departe de familii, de copii. Uneori mi-e dor de ei, dar asta ne e meseria. Copilul meu trebuie să aibă o educaţie, îl aduc aici în vacanţă”, a povestit Arkan, îmblânzitorul de lei şi şerpi.

„Suntem dependenţi de public”

Sunt veseli când sala este plină şi se întristează când lumea îi ocoleşte. „E o viaţă grea, dar frumoasă. Suntem toţi o familie, dependenţi de public, de încasări”, mărturiseşte unul dintre artişti. Viaţa lor curge într-un alt ritm, bucuriile şi frumuseţile pentru ei sunt altele. Artiştii se ajută unii pe alţii, iar fiecare are sarcini precise în circ. „Mămăiţă, să te uiţi un pic şi la costumul meu că s-a descusut. Şi să nu uiţi să mi-l faci pe cel pe care mi l-ai promis”, i-a spus Arkan, Marinei, dresoarea de animale mici care se ocupă şi de costumele artiştilor. Unii angajaţi stau aici cu copiii lor, care vor bineînţeles să fie acrobaţi şi dresori. „Eu vr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum o ora
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 4 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum 54 minute
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Concluziile lui Carlo Ancelotti după remiza dintre Bayern Munchen și Real Madrid - Ce l-a nemulțumit

HotNews acum o ora
​Carlo Ancelotti s-a declarat mulțumit de remiza obținută de Real Madrid pe terenul lui Bayern Munchen (2-2, manșă tur din semifinalele Champions League), însă au existat și lucruri care l-au deranjat pe antrenorul italian. Carlo AncelottiFoto: USA

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 36 minute
Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale. SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru Judecătorii dâmboviţen

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum 56 minute
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

Care este starea actorului Florin Piersic, după ce a fost operat

HotNews acum 39 minute
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este în stare stabilă, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale la genunchi la Spitalul Militar, conform News.ro. Florin PiersicFoto: AGERPRES „Starea sa este stabilă.

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°