Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plafonul de scutire la TVA va fi majorat la 65.000 de euro

Publicat in Ziua Veche, marți 22 mai 2012 ·

Plafonul până la care întreprinderile mici pot aplica regimul special de scutire de TVA va fi majorat de la 35.000 de euro la 65.000 de euro, prevede proiectul de modificare a Codului Fiscal, publicat luni pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

Potrivit prevederilor actuale în domeniul TVA, plafonul până la care persoanele impozabile cu sediul activităţii economice în România pot aplica regimul special de scutire pentru întreprinderi mici reglementat la art. 152 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal este de 35.000 euro calculat la cursul de schimb de la data aderării, respectiv 119.000 lei.

Consiliul Uniunii Europene a autorizat România să majoreze plafonul de scutire pentru mici întreprinderi de la 35.000 la 65.000 de euro, la cursul de schimb al BNR valabil la data aderării României la UE, respectiv de la 119.000 lei la 220.000 lei. Măsura vizează implementarea acestei derogări în legislaţia naţională şi introducerea unor prevederi tranzitorii, astfel încât să conducă la reducerea numărului persoanelor înregistrate în scopuri de TVA în vederea îmbunătăţirii administrării fiscale a acestor persoane şi combaterii mai eficiente a evaziunii fiscale, transmite Agerpres.

Pe de altă parte, măsura are ca efect simplificarea obligaţiilor în materie de TVA ale persoanelor impozabile care realizează o cifră de afaceri anuală inferioară plafonului de 220.000 lei, având în vedere că acestea nu mai au obligaţia depunerii de deconturi de TVA.

Plafonul până la care întreprinderile mici pot aplica regimul special de scutire de TVA va fi majorat de la 35.000 de euro la 65.000 de euro, prevede proiectul de modificare a Codului Fiscal, publicat luni pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

Potrivit prevederilor actuale în domeniul TVA, plafonul până la care persoanele impozabile cu sediul activităţii economice în România pot aplica regimul s

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 39 minute
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Rodeanu: PNL fără mască - înjurături şi bătaie în Parlament / Florin Roman spune că a fost agresat de Dan Vîlceanu

Mediafax acum 18 minute
În urmă cu puţin timp, România a văzut cum doi foşti miniştri ai PNL îşi rezolvă diferendele cu metode de cartier, învăţate în spatele blocurilor, scrie pe Facebook vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Boigdan Rodeanu. El spu

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum o ora
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum 55 minute
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 44 minute
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum o ora
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 4 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Delegația României pentru Jocurile Olimpice de la Paris are un nou membru

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Chiruță (25 de ani), a obținut calificarea la Paris 2024, după ce s-a impus marți în finala probei de schif simplu din cadrul Regatei de la Lucerna. România va fi reprezentată în capitala Franței de 45 de canotori, totalul tricolorilor” ajungâ

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 5 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

28°
mar.

11°/28°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°