Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovul va avea din nou echipă de fete în divizie

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 1 noiembrie 2008 ·

Mult discutata şi în acelaşi timp aşteptata echipă de baschet feminin în Braşov a apărut. Nu este o echipă în campionatul naţional de juniori, dar nici de primul eşalon. Este echipa BC Galactica a prof. Magda Jerebie, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Braşov.

Campionatul diviziei secunde are două serii, cu câte trei echipe. Din seria din care face parte şi Galactica Braşov mai fac parte CSS Târgovişte II şi CSS Alexandria II. Primul turneu va avea loc pe 9 şi 10 noiembrie, la Târgovişte, iar al doilea va avea loc în luna ianuarie, la Braşov. Maestra emerită a sportului, una dintre marile valori ale baschetului autohton, Magda Jerebie, ne-a declarat: „Să nu ne aşteptăm pentru moment la minuni. Este un început şi, ca orice început, necesită răbdare. Se începe cu o echipă în care majoritatea componentelor sunt junioare, iar echipele cu care concurează sunt formate din jucătoare care au activat în A şi care nu mai au loc din cauza infuziei de străine. Vom căuta să omogenizăm echipa, urmând ca de la al doilea turneu să facem unele achiziţii. Obiectivul nostru este bine stabilit, promovarea.”

Noua echipă porneşte la drum cu următorul lot de jucătoare: Cristina Comănelea, Mădălina Postelnicu (jucătoare reactivate), Andreea Kovasznai (împrumutată la Bucureşti la BC 97, cu care a devenit campioană), Teodora Hanu, Gabriela Ciobanu, Alina Toma, Alexandra Florea, Alexandra Andrieş, Maria Plumb, Monica Manta, Simina Avram, Mirela Mămăligă, Lune Damaris, Aisia Ali, Miruna Plăsceanu, Corina Morariu, iar în decembrie va reveni din Germania Ştefania Roşca. Un număr de nouă jucătoare au dublă legitimare cu formaţia CSS Braşovia.

Să îi urăm bun venit noii divizionare de baschet feminin. Mult discutata şi în acelaşi timp aşteptata echipă de baschet feminin în Braşov a apărut. Nu este o echipă în campionatul naţional de juniori, dar nici de primul eşalon. Este echipa

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală gravă după sepsis a pornit de la genunchi

Mediafax acum 37 minute
Starea lui Florin Piersic este gravă, spun medicii de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular. Punctul de plecare al sepsisului este proteza totală de genunchi, dar actorul are şi alte afecţiuni, cea mai gravă fiind cea c

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 36 minute
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 2 ore
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum 38 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 4 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Rafila anunţă că pentru prima dată în România se va face protonoterapie

Mediafax acum o ora
„Protonoterapia se va face, pentru prima oară, în România! Un pas hotărât în direcţia corectă, după cele 7 centre noi de radioterapie deblocate şi finanţate de MS”, spune ministrul Alexandru Rafila. Acesta susţine că joi a demarat studiul de piaţă p

Corina Crețu, mesaj de Ziua Europei: „De la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creştere a PIB pe cap de locuitor din regiune”

Ziare.com acum 38 minute
Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european, a afirmat joi, 9 mai, cu ocazia Zilei Europei, că de la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creștere a PIB-ului pe cap de locuitor din regiune, adăugând că țara noastră a devenit

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°