Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nadia n-o să apară în Playboy: "Cine ar vrea să mă vadă goală?"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 19 decembrie 2011 ·

Asta spune Nadia Comăneci în Bild cînd e întrebată dacă a fost vreodată abordată de vreo revistă gen Playboy Cea mai faimoasă gimnastă din istorie, care a împlinit 50 de ani luna trecută, povesteşte că se menţine în formă şi datorită energiei fiului ei, Dylan Paul, de 5 ani.

Au trecut 35 de ani de la Olimpiada canadiană, acolo unde Nadia a intrat direct în istoria gimnasticii, fără cereri preliminare. Chiar şi după atîta vreme, legendarei sportive i se pun aceleaşi întrebări, oamenii vor să afle acele lucruri care încă par misterioase, nelămurite, greu de crezut. Interviul din Bild, apărut în ediţia de duminică, începe tocmai cu întrebarea de ce nu zîmbea în timpul competiţiilor, iar răspunsul este cel pe care Nadia pare că nu a obosit a-l oferi: "Asta nu e în întregime adevărat! Poate că nu zîmbeam în timpul exerciţiilor, dar există înregistrări care arată că o făceam între execuţii. Şi pe podium, bineînţeles".

Scrisori de dragoste

Se regăseşte şi tema vieţii în comunism, momentul fugii dintr-o Românie aflată pe punctul de a exploda, dar şi chestiunea presupusei legături cu fiul dictatorului. "Nu este adevărat", răspunde azi Nadia. "Nu înţeleg de ce lumea îşi mai bate capul cu aşa ceva". Povesteşte însă că a primit mii de scrisori, uneori cîte 300 pe zi, între care se aflau şi epistole de dragoste. "N-am răspuns nici uneia dintre acestea din motive de cenzură. Chiar şi acum mă întîlnesc cu persoane care îmi spun că mi-au scris la un moment dat!", se miră fosta gimnastă.

Întrebarea cea mai surprinzătoare e probabil aceasta: "Ai fost abordată vreodată de Playboy sau altă revistă pentru a poza nud?". Răspunsul e prompt. "De Time. Am spus nu. Acum mă uit la acele fotografii ale diverşilor sportivi mari şi mă gîndesc: «Dacă sînt de bun gust şi aduc bani pentru scopuri caritabile, de ce nu?». Dar eu nu vreau să fac asta. Cine ar vrea să mă vadă p

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 11 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 41 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum 2 ore
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°