Negocierile privind oportunitatea deschiderii la Târgu-Mureş a centrului de excelenţă în cercetare au demarat în luna noiembrie a anului trecut la Palatul Victoria, în prezenţa premierului Emil Boc, a primarului Dorin Florea şi a lui Thomas Reeves, vicepreşedinte global al IBM Research. Iniţiativa este de asemenea susţinută de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, domeniul de cercetare şi dezvoltare. La sfârşitul săptămânii trecute, reprezentanţi ai companiei americane IBM au fost prezenţi la Târgu-Mureş pentru a avansa discuţiile cu primăria municipiului privind înfiinţarea în România a unui centru de excelenţă în cercetare. În acest sens, un memorandum de înţelegere este prevăzut a fi semnat în cursul lunii februarie.
Reprezentanţii IBM au subliniat că alegerea României, respectiv a municipiului Târgu-Mureş, s-a făcut ţinându-se cont de tradiţia în medicină şi farmacie, rezultate deosebite în cercetare, calitatea învăţământului superior, a proiectelor importante demarate la nivel local şi ulterior extinse, în principal cele în parteneriat cu SMURD şi Ministerul Sănătăţii.
IBM are deja deschise alte zece centre de cercetare, iar cel de la Târgu-Mureş va deveni un pol de cercetare şi inovaţie capabil să deservească nu doar România, ci şi întreaga zonă balcanică. În viitor, acest centru va deveni un punct de atracţie pentru cercetătorii români din străinătate, dar şi pentru specialiştii prezenţi în ţară, datorită numeroaselor locuri de muncă ce vor fi create. Totodată, este prevăzut un amplu proces de instruire şi pregătire în laboratoarele IBM din lume cum ar fi cel din Zürich sau alte centre internaţionale pentru specialiştii români.
Memorandumul de înţelegere ce urmează a fi semnat de către IBM Research şi Primăria Târgu-Mureş va stabili următoarele măsuri de implementare, respectiv evaluarea de către IBM împreună cu medi