Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa : Un bărbat a fost găsit mort în râul Bistriţa

Publicat in Adevarul, vineri 9 octombrie 2009 · ·

Cadavrul unui bărbat de vârstă mijlocie a fost găsit, în această dimineaţă, plutind în râul Bistriţa. Un bistriţean aflat la pescuit a anunţat imediat autorităţile. În acest moment, echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie se află la faţa locului, pentru a stabili circumstaneţele în care s-a produs decesul bărbatului. Update : Cadavrul bărbatului a fost găsit lângă Podul Jelnei, între bucăţi mari de piatră. Bărbatul cu identitatea necunoscută era îmbrăcat cu o pereche de blugi albaştri şi purta încălţăminte sport. Acesta  nu avea niciun act de identitate asupra lui. Poliţiştii prezenţi la faţa locului au depus cadavrul într-un sicriu negru şi l-au trasnportat la spital, pentru efectuarea autopsiei.

Potrivit purtătorului de cuvânt la Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Claudia Creţa, bărbatul zăcea în apă de mai multe zile şi a fost adus la mal de curenţi. „Deocamdată, putem spune că bărbatul stătea în apă de aproximativ o săptămână şi este foarte posibil să fi ajuns la mal adus de apă. Vârsta aproximativă a acestuia este de 40 de ani. Urmează să consultăm lista cu persoanele dispărute şi să aflăm identitatea bărbatului“, a explicat Claudia Creţa.

Omenii din zonă nu înţeleg ce s-a întâmplat

Traian Căilean este un bistriţean care locuieşte în apropierea locului în care a fost găsit bărbatul decedat. Înainte de a vedea cadavrul, omul a declarat că, cel mai probabil, victima a căzut în timp ce încerca să traverseze digul. „Nu am auzit nimic. Cred că paoate omul a picat în apă. Se trece des pe aici, peste dig“, a spus martorul. Bistriţeanul nu a putut spune, însă, cine a alertat autorităţile. „Cred că vreun bărtrân de pe aici l-a văzut şi a sunat la 112“, a mai spus bărbatul.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 11 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 9 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

9°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°