Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creditarea nu şi-a revenit nici în februarie

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 23 martie 2011 ·

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit s-a redus în luna februarie 2011 cu 0,6% (minus 1,3% în termeni reali) faţă de luna ianuarie, până la nivelul de 206,63 miliarde lei, potrivit datelor BNR. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNENȚU

Creditele în lei au crescut cu 0,1% (minus 0,7% în termeni reali), până la 76,955 miliarde lei, în timp ce creditele în valută exprimate în lei s-au diminuat cu 0,9% (exprimate în euro, creditele în valută s-au redus cu 3,4 milioane euro), ajungând la 129,675 miliarde lei.

La sfârşitul lunii februarie, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 3,7% (minus 3,6% în termeni reali) faţă de perioada similară din 2010, pe seama majorării cu 8,4% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 5,6%) şi a diminuării cu 3,2% a componentei în lei (minus 10% în termeni reali).

Creditele în lei ale populaţiei s-au cifrat la 35,116 miliarde lei, în scădere cu 0,9% faţă de ianuarie 2010 şi cu 7,3% faţă de februarie 2010, iar cele în valută au ajuns la 64,64 miliarde lei (minus 1,1%, respectiv plus 7,7%).

Persoanele juridice aveau la 28 februarie 2011 credite în lei în valoare de 41,839 miliarde lei (plus 0,9% faţă de ianuarie 2010 şi plus 0,5% faţă de februarie 2010) şi în valută de 65,034 miliarde lei (minus 0,8%, respectiv plus 9,1%).

Creditul guvernamental s-a diminuat în luna februarie cu 0,2 la sută, până la 62,411 miliarde lei. La 28 februarie 2011, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 22,6% (13,9% în termeni reali) faţă de 28 februarie 2010.

Depozitele în lei are românilor au crescut in februarie, cele în valută au scăzut

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut, în februarie, cu 1,6% faţă de luna precedentă, până la 65,886 miliarde lei, în timp de depozitele în valut

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu a primit calitatea de urmărit penal în Dosarul Mineriadei. Fostul președinte a fost informat acasă de procurori

Ziare.com acum 29 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în Dosarul Mineriadei, iar procurorii i-au adus, vineri, 26 aprilie la cunoştinţă calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul fostului şef de stat, în prezenţa avocatului, având în vedere

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum o ora
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 31 minute
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul CRIMEI omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, va fi adus marți în țară

Gandul acum 9 minute
Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul uciderii omului de afaceri sibial Adrian Kreiner, va fi adus sub escorta Poliției Române în țară pe data de 30 aprilie 2024, potrivit unor surse Gândul din cadrul anchetei. Minae este un

Pensionară din Brașov, AMENDATĂ pentru că a plantat flori în spatele blocului. „Este anormal ce se întâmplă”

Gandul acum 9 minute
Caz incredibil la Brașov, acolo unde Poliția Locală a dat dovadă de exces de zel și a amendat o biată pensionară care a făcut „marea greșeală” de a planta câteva flori în spațiul verde din curtea blocului în care locuiește. Probabil că din lipsă de…

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 3 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cum încearcă SUA să încurajeze Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune. „Sperăm că acest lucru va juca un rol”

Ziare.com acum 25 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, lucru pe care Berlinul l-a exclus până acum, a declarat joi un oficial american. Washingtonul

Vremea

București
acum

14°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°