Întâlnirea bulinarilor a fost emoţionantă. Sper că nu a fost ultima şi sunt convins că ecourile ei nu se vor stinge nici peste luni de zile. Sursa: Razvan Valcaneantu
Mă număr printre admiratorii Domnului Ion Cristoiu şi sunt conştient că dânsul deţine recordul naţional (poate si european, poate şi mondial) în presa scrisă. Adică să începi un ziar de la zero şi în câteva luni să îl aduci la vânzări de aproape un milion de exemplare, raportat la populaţia ţării noastre. Mai trebuie precizat că vânzările puteau fi şi mai mari, la sfârşitul anului 1992, dar nu se găsea hârtie. În condiţiile din România, de atunci, nu se fabrica mai mult şi nici nu erau premize de aduce mai mult din afară.
Pentru că din toată această poveste lipseşte un personaj important, dacă nu cumva personajul principal, mă voi simţi obligat să îl evoc.
Este vorba despre Domnul Mihai Cârciog, patronul ziarului, cel care l-a fondat şi finanţat o lungă perioadă de vreme. Încă din primăvara anului 1990 fusesem angajatul Domnului Cârciog, la revista Expres, câteva luni mai târziu fugisem împreună din calea minerilor, eram vecini, câteodată îmi făcea onoarea să mă invite la un şpriţ (48 cu 52, adică 48 vin şi 58 sifon) şi sper să mă considere şi prieten, aşa cum o fac eu.
Fiind în anturajul dânsului ştiu că ziarul s-a înfiinţat exact cum mărturisea, într-un interviu: “Am tot insistat să facem cotidian. Se întâmpla în 1992, dar încă din 1991 mă gândeam. Cornel Nistorescu spunea că o să pierdem bani şi, în final, a zis că se retrage. Dacă vrem să facem un cotidian, să-l facem fără el. Cristoiu simţea nevoia unui cotidian, dar îi era frică. El era director la o revistă de mare succes, avea gloria asigurată şi nu-i venea să-şi rişte poziţia cu un eventual eşec. Eu tot insistam şi îi explicam că n-are cum să aibă un eşec, că e cel mai bine pregătit şi talentat pen