Tensiunile din ultima lună dintre Statele Unite şi Iran au escaladat periculos la începutul acestei săptămâni, când mai mulţi lideri militari iranieni au ameninţat că închid accesul în strâmtoarea Ormuz prin care trece zilnic 20% din petrolul lumii, dacă Occidentul va impune sancţiuni suplimentare Teheranului.
Preţul barilului de petrol a depăşit 100 de dolari ameninţând slaba redresare economică a Vestului.
Dar ce şanse sunt ca Statele Unite şi aliaţii săi să fie angrenate într-un nou război în Golful Persic?
La capătul a zece zile de exerciţii militare în apropierea strâmtorii în care au testat un nou tip de rachetă anti-navală, comandantul şef al armatei iraniene, general-maiorul Ataollah Salehi, a avertizat portavionul american John C. Stennis, care a trecut prin strâmtoare pe 27 decembrie îndreptându-se spre Marea Arabiei, să nu mai revină în Golful Persic. „Republica Islamică Iran nu are intenţia să repete acest avertisment'' a declarat generalul, care nu a precizat ce acţiuni are de gând să întreprindă dacă portavionul American va încerca să revină. Un oficial al Pentagonului a respins ameninţările Teheranului şi a declarat că „desfăşurarea mijloacelor militare americane va continua în Golful Persic aşa cum se întâmplă de decenii''.
Cât de credibilă este ameninţarea iraniană?
Mai mulţi analişti au numit ieri ameninţările iraniene drept un bluff menit să determine o creştere artificială a preţului petrolului, ceea ce până acum i-a reuşit.
Preţul barilului de petrol a sărit în ultimele zile de 100 de dolari şi este probabil va rămâne acolo până când pieţele nu vor fi sigure că transporturile de petrol dinspre Irak şi Kuweit sunt în siguranţă.
Blocarea strâmtorii Ormuz ar produce daune serioase nu numai statelor arabe şi Occidentului dar şi Iranului care, deşi este al doilea producător de petrol din cadrul OPEC, trebuie să