Când Oana Stancu, una dintre moderatoarele emisiunii Ora de foc, de la Realitatea TV, m-a sunat pentru a-mi spune că Gardianul va publica stenograma unei discuţii dintre Omar Hayssam şi fostul consilier prezidenţial Constantin Degeratu, am tresărit. Dacă Alex Mihai Stoenescu poate fi considerat doctor docent în evenimentele din decembrie 1989, prin documentele descoperite şi cărţile publicate eu pot ridica pretenţia de a trece drept doctor în obscura afacere cu jurnaliştii răpiţi în Irak, din martie-aprilie 2005. Având serioase îndoieli asupra variantei oficiale, asumate de Traian Băsescu, am publicat în Jurnalul Naţional de la vremea respectivă numeroase articole în care avansam ipoteza unei diversiuni.
Într-unul din articole, intitulat Răpirea jurnaliştilor - o operaţiune a Serviciilor Secrete sub numele de cod Hârtia de prins muşte, bazat pe documente în exclusivitate, pe informaţii de la surse pe care le vom dezvălui, poate, peste mulţi ani din nevoia de a le proteja, am susţinut că aşa-zisa răpire a fost o operaţiune a serviciilor noastre secrete în strânsă cooperare cu cele americane. O problemă pentru serviciile secrete ale Coaliţiei o constituia faptul că organizaţiile teroriste erau depistate cu greu, pentru că evitau convorbirile telefonice intense între ele. Apariţia surprinzătoare a unei noi organizaţii, care, culmea, mai şi răpeşte jurnalişti, le va fi făcut să iasă din muţenie. Prilej bun pentru ai noştri din Irak, dar şi pentru serviciile secrete aliate, să le depisteze. Că operaţiunea, căreia noi i-am presupus numele de cod Hârtia de prins muşte, a servit nu numai interesele de luptă antiteroristă ale americanilor, dar şi pe cele ale lui Traian Băsescu de la vremea respectivă, e o altă poveste. În prima parte a lui 2005, Traian Băsescu se găsea în culmea puterii sale prezidenţiale. Intervenţiile mele, în presă, d
