Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Venituri bugetare record realizate de Finanţele din Sibiu

Publicat in Adevarul, duminică 13 noiembrie 2011 ·

Fiscul sibian a realizat venituri bugetare în primele zece luni ale anului cu 9,32 la sută mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În domeniul accizelor, încasările la bugetul de stat realizate cumulat pe primele zece luni din 2011 au fost cu 156,97 la sută mai mari.

Veniturile bugetare realizate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Sibiu în primele zece luni ale acestui an au însumat 1.312,01 miloane lei, cu 9,32la sută mai mult faţă de veniturile realizate în aceeaşi perioadă a anului 2010 (1.200,15 miloane lei). În anul 2011, faţă de primele zece luni din 2009, încasările au crescut 16,24 la sută, iar faţă de primele luni din 2008, încasările sunt în creştere cu 10,75 la sută.

La bugetul de stat, în primele zece lunii ale anului curent s-au încasat 684,54 mil. lei. Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 (634,45 mil lei) se constată o creştere cu 7,89 la sută.

În structura veniturilor bugetului de stat situaţia se prezintă după cum urmează:

încasările din taxa pe valoarea adăugată au fost de 317,29 mil. lei, cu 6,80la sută peste încasările din perioada similară a anului 2010 (297,09 mil. lei); încasările din TVA, pentru operaţiunile interne, au fost mai mari faţă de cele din anul 2010 cu 19,94la sută (plus 61,95 mil. lei), iar pentru importul de bunuri cu 36,36la sută (plus 78,35 mil. lei). În ceea ce priveşte restituirile din taxa pe valoarea adăugată, acestea au fost cu 20,43la sută mai mari decât cele operate în anul 2010, respectiv 147,86 milioane lei faţă de 122,77 mil. lei, fapt ce dovedeşte preocuparea permanentă a Fiscului pentru sprijinirea mediului de afaceri.

în domeniul accizelor, încasările la bugetul de stat realizate cumulat pe primele zece luni din 2011 (5,99 mil lei) au fost cu 156,97 la sută (plus 3,66 mil. lei) mai mari faţă de cele încasate în aceeaşi perioadă a anului 2010 (2,33 mil. lei).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

Ziua Constanta acum 32 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden. Potrivit unui comunicat al Administraţie

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamas a anunțat că acceptă propunerea de armistițiu în Gaza. Oficial israelian: un „șiretlic”

Adevarul acum 31 minute
Conducerea Hamas anunță că a acceptat termenii acordului de încetare a focului în Gaza. Gruparea afirmă că i-a informat pe mediatorii din Qatar și Egipt cu privire la decizia sa, potrivit BBC.

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 3 ore
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum o ora
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°