Într-o perioadă în care majoritatea se uită să vadă ce „last minute” a mai apărut pe Grecia, dacă la bulgari mai mai sunt locuri sau, „patrioţii”, ce fiţe se mai poartă la Mamaia, m-am gândit să vă dau o altă idee de minivacanţă, în special pentru cei din zona de Nord sau Vest, care poate nu au nici timp şi nici bani să „fugă” un weekend până la mare. Mulţi au auzit de mocăniţa de pe Valea Vaserului (nume ”împrumutat din Apuseni”, trenul din Maramureş se numea „Zug” după denumirea germană sau „Ghezeş”), dar puţini au fost să o vadă. Este astăzi singura cale ferată forestieră (de aici şi numele de CFF – calea ferată forestieră) din lume, care mai funcţionează nu doar în scop turistic, dar şi industrial. A fost construită între cele două războaie mondiale, în zona de nord a Maramureşului românesc, foarte aproape de graniţa cu Ucraina. Este o zonă pe cât de frumoasă, pe atât de sălbatică. Populaţia se compune/compunea dintr-un mozaic de etnii: români, unguri, evrei, ucrainieni, ruteni, huţuli, dar în special ţipţeri. Aceştia din urmă sunt o populaţie germană, colonizată de către împărăteasa Maria Tereza din zona Slovaciei de astăzi (acolo merseseră camdeodată cu saşii noştri din Transilvania, sec. 12-14), undeva pe la mijlocul secolului 18. Au fost aduşi în Maramureş, în special în zona Văii Vaserului (Wasser = apă în germană), pentru a lucra în zecile de mine, dar şi pentru a exploata bogata masă forestieră din zonă. Până la construirea liniei cu ecartament îngust de aici, lemnul era transportat cu plute – iniţial pe Vaser, pe urmă pe Tisa, ajungând până la Dunăre. Pentru a eficientiza această industrie, după primul război mondial, s-a luat decizia construirii unei linii de cale ferată îngustă, care urma să transporte muncitorii, dar şi masa lemnoasă din pădurile, unde altfel nu se putea ajunge. Faţă de atunci, nu s-au schmbat prea multe – zona este în continuare extre