Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cunabula verborum

Publicat in Romania Literara, vineri 24 februarie 2012 ·

Eugeniu Coşeriu, Istoria filozofiei limbajului. De la începuturi până la Rousseau, trad. şi indice de Eugen Munteanu şi Mădălina Ungureanu,

Editura Humanitas, Bucureşti, 2011, 520 p.

Sunt oameni cu uşurinţă verbală care resimt scrisul ca pe un supliciu de conţopist. A buchisi cuvinte pentru a le întinde sintactic de-a lungul paragrafelor li se pare o caznă stearpă, a cărei corvoadă preferă s-o lase în seama scribilor. Din această categorie făcea parte Eugen Coşeriu: o natură eminamente orală căreia redactarea unui text i se părea o pritocire silnică de vocabule moarte.

Cu excepţia cărţilor din tinereţe, pe care a trebuit să le scrie din ambiţia unui palmares cultural, grosul operei îi stă în litera unor prelegeri universitare de a căror transcriere s-au ocupat alţii. Eugen Coşeriu nu a avut niciodată o maşină de scris şi, atunci cînd avea de întocmit repede un articol menit publicării, prefera să-l dicteze. Genul acesta de autori care nu pot compune decît raportîndu-se la un auditoriu reprezintă o specie aparte. La mijloc nu e doar o bizarerie de comportament, ci chiar formula lor intimă de creaţie. Pentru ei, limba e un fenomen viu a cărui menire e să circule între persoane, de aceea modul cel mai sigur de a omorî o limbă e s-o reduci la o gramatică pe care s-o foloseşti ca o normă de întrebuinţare. O limbă nu stă în morfologie şi în sintaxă, ci în spiritul care o mişcă, numai că spiritul nu e al omului.

Pentru Coşeriu, limba nu e doar un instrument de cunoaştere şi cu atît mai puţin un simplu mijloc de comunicare. Mai mult, limba nici măcar nu e creaţia oamenilor, ci un fenomen care se petrece concomitent cu specia umană. Detaliul că suntem însoţiţi de logos în periplul nostru prin viaţă nu ne dă dreptul de a ne crede creatorii lui. Tocmai de aceea diversitatea limbilor nu poate fi redusă la unitatea unei gramati

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-a prăbușit

Press Alert acum 17 minute
Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-ar fi prăbușit, a anunțat duminică televiziunea de stat iraniană, adăugând că echipele de salvare se îndreaptă spre locul respectiv. Presa iraniană a furnizat rapoarte contradic

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum 44 minute
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum o ora
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 50 minute
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum o ora
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 2 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo a fost ucis

G4Media acum 39 minute
Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo, un activist din rândul diasporei congoleze stabilit în SUA, Christian Malanga, a fost împuşcat mortal de armată în timpul asaltului asupra palatului prezidenţial de la Kinshasa,

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum o ora
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum o ora
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum 2 ore
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°