Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Abia peste 20 de ani vom trai de doua ori mai prost ca europenii

Publicat in HotNews, marți 12 aprilie 2005 ·

Acum, venitul mediu pe locuitor la noi este de 30% din media UE si exista sperante ca procentul va fi dublu peste 20 de ani. Din 2007, Romania va incepe sa achite masiv din nota de plata a integrarii, cifrata la cel putin 40 de miliarde de euro.

Romanii au sansa sa ajunga la 60% din venitul mediu pe locuitor al tarilor Uniunii Europene in 20 de ani, a declarat ieri Daniel Daianu, fost ministru al Finantelor, la seminarul „Costurile si beneficiile integrarii", organizat de Finmedia. Asta se va intimpla in varianta in care, in perioada mentionata, Romania va inregistra o crestere economica cu 3% peste media tarilor din Uniune.

Acum, Romania este la 30% din media UE, din punct de vedere al veniturilor pe locuitor, calculate la paritatea puterii de cumparare. „Nu e descurajant. Vom ajunge acolo daca vor fi oameni destepti in conducerea companiilor si in guvern", a spus Daianu.

Tot el a spus insa ca decalajale se pot reduce daca „toate celelalte sint comparabile (cu ce e in UE n.red.), dar salariile sint mai mici.

Nota de plata: cel putin 43 de miliarde de euro

Potrivit negociatorului-sef al Romaniei cu UE, Leonard Orban, costurile pentru modernizarea infrastructurii rutiere se ridica la sapte-opt miliarde de euro.

Negociatorul-sef a mai prezentat si alte „pozitii" de pe nota totala de plata a integrarii: investitia necesara pentru protectia mediului se ridica la 30 de miliarde de euro, cea pentru respectarea directivelor pentru protectia muncii la patru miliarde de euro, iar securizarea frontierelor la un miliard.

Orban a refuzat sa ofere o cifra totala a costurilor pe care le presupune integrarea, pentru ca „nu ar fi oportuna pentru Europa in acest moment" si pentru ca „nu ar putea exprima exact si fidel tot ceea ce ar putea insemna costurile".

El a spus ca cifra de 44,3 miliard

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 48 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 5 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°