Alegerile din 9 decembrie 2012 creează o situaţie politică şi constituţională inedită în intervalul de după mai 1990- o alianţă este pe cale să deţină în cele două camere o majoritate calificată ce îi va permite, în cazul în care o va dori, să purceadă la modificarea constituţiei. A căuta în “ specificul naţional” şi în istoria noastră îndepărtată rădăcinile acestei evoluţii electorale mi se pare inutil şi contraproductiv. Ziua de 9 decembrie 2012 este punctul culminant al unui proces întârziat, incomplet şi sincopat de modernizare post-comunistă, după cum reflectă şi influenţa, din ce în ce mai însemnată, pe care trusturile media, ca vectori ai resentimentului şi ai vulgarităţii, o deţin în economia societăţii noastre.

Ziua de 9 decembrie 2012 poate fi înţeleasă ca o consecinţă, naturală, a şanselor istorice ratate din deceniile de democraţie. Discuţiile despre naşterea unor partide politice eliberate de constrângerile clientelare nu au dus decât la dezbateri sterile. Dincolo de retorica oficială, finanţarea formaţiunilor politice a rămas la fel de netransparentă, în vreme ce corupţia electorală şi patronajul continuă să definească modul în care votează o parte însemnată dintre români. Despărţirea de moştenirea FSN, reductibilă la alianţa dintre subdezvoltarea economică şi rapacitatea elitei politice prădătoare, nu a fost, cu adevărat, niciodată realizată. Cazul autonomiei locale este exemplar: în absenţa unei autentice reflecţii în marginea manierei în care descentralizarea poate fi realizată, teritoriul naţional a fost divizat în satrapii locale, guvernate de potentaţi plebiscitaţi de cei cărora le oferă protecţie si asistenţă.

Simbolic, actuala lege electorală, pentru a cărei schimbare PDL nu a făcut decât eforturi minime, spre a folosi un eufemism, consfinţeşte nu doar inegalitatea votului, prin decupajul arbitrar şi preferenţial al colegiilor, ci