Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jocul de-a şeful statului moldovean, fără Lupu

Publicat in Adevarul, miercuri 28 decembrie 2011 ·

Liderul democrat Marian Lupu a anunţat ieri că nu va mai candida la scrutinul repetat, din 15 ianuarie, pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Asta după ce a pretins postul de trei ori, în decurs de doi ani şi jumătate, dar n-a reuşit niciodată să adune voturi suficiente.

„Deschid astfel calea pentru a găsi noi soluţii întru rezolvarea crizei politice, pentru a explora noi posibilităţi la alegerile repetate, păstrând intactă alianţa", a declarat Marian Lupu. Deşi a luat decizia fără să-şi consulte colegii de coaliţie, gestul „candidatului veşnic", aşa cum este numit preşedintele interimar al ţării, i-a lăsat reci pe liderii AIE.

„Situaţia dânsului nu este simplă. Prea mult a durat această perioadă. Urmează acum să ne concentrăm asupra formulei de vot pentru ca noul candidat să fie ales. Slavă Domnului, avem suficienţi oameni care merită asta", a comentat premierul liberal-democrat Vlad Filat, fără a da nume. „E o decizie ce-i aparţine, urmează să discutăm în AIE ce facem mai departe", a spus şi liberalul Mihai Ghimpu, care, la fel ca Filat, susţine că a aflat vestea din presă.

Anunţul făcut de Lupu l-a bucurat pe proaspătul lider al socialiştilor, Igor Dodon, în timp ce şeful comuniştilor, luat şi el prin surprindere, a lăsat să se înţeleagă că e devreme să se bucure. „Nu mai credeam că Lupu va conştientiza că nu-l acceptă nimeni la funcţia de preşedinte!", a remarcat Vladimir Voronin.

Fostul preşedinte al ţării nu exclude însă că alianţa de guvernare pregăteşte o capcană: „AIE nu va înainta niciun candidat pentru scrutinul din 15 ianuarie, care va fi în acest caz declarat nevalabil, alegerea şefului statului va fi din nou amânată, iar anticipatele parlamentare vor fi împinse până la toamnă". Pentru a dejuca un eventual astfel de plan, PCRM nu exclude că va înainta un candidat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! Echipa România a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 49 minute
Luptătoarea Kriszta Incze a reuşit să se califice în finala turneului mondial de la Istanbul, la categoria 62 kg și va merge la Paris. La fel luptătoarea Cătălina Axente care și-a câștigat biletul pentru participarea în premieră la o ediţie de Jocur

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 2 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Kylian Mbappe și-a anunțat plecarea de la PSG: „Duminică va fi ultimul meu meci pe Parc des Princes”

Gazeta Sporturilor acum 40 minute
Kylian Mbappe (25 de ani) a anunțat oficial că se va despărți de PSG la finalul acestui sezon.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 2 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 9 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 4 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 3 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

VIDEO Postul public TV din Italia a publicat din greșeală rezultatele votului național la Eurovision / Cum explică televiziunea gafa

HotNews acum 2 ore
Televiziunea de stat Rai și-a cerut scuze vineri pentru că a dezvăluit din greșeală rezultatele voturilor interne pentru semifinala Eurovision Song Contest, dând vina pe o defecțiune tehnică, relatează Reuters. Televiziunea publica din Italia a publ

Vremea

București
acum

15°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°