(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 85, iunie 2013) Basarab Nicolescu (n. 1942, Ploieşti) este fizician şi filozof, cercetător la CNRS, Universitatea Paris VI. Şi-a obţinut doctoratul în fizică la Université "Pierre et Marie Curie", Paris. Specializat în teoria particulelor elementare, este autorul a numeroase articole ştiinţifice, publicate în reviste internaţionale, şi are numeroase contribuţii la lucrări ştiinţifice colective. Fiind interesat de relaţiile dintre artă, ştiinţă şi tradiţie, a publicat lucrări şi articole pe tema rolului jucat de ştiinţă în cultura contemporană. Preşedinte fondator al Centre International de Recherche et Études Transdisciplinaires (CIRET); cofondator al Grupului de Reflecţie asupra Transdisciplinarităţii, de pe lîngă UNESCO (1992). În 1986, a primit Medalia de Argint din Partea Academiei Franceze pentru lucrarea Nous, la particule et le monde. Pentru Science, Meaning and Evolution. The Cosmology of Jakob Boehme a fost distins, în 1992, cu Premiul Benjamin Franklin pentru cea mai bună carte de istorie. A primit, de asemenea, Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1993). Cărţi publicate în limba română: Teoreme poetice (Curtea Veche, 2013); De la Isarlîk la Valea Uimirii (2011); În oglinda destinului. Eseuri autobiografice (Ideea Europeană, 2009); Moartea astăzi (Curtea Veche, 2008); Rădăcinile libertăţii (2004); Noi, particula şi lumea (Polirom, 2002); Ştiinţa, sensul şi evoluţia. Eseu asupra lui Jakob Böhme (Editura Vitruviu, 2000); Transdisciplinaritatea (manifest, Polirom, 1999). Editura Curtea Veche publică, în 2013, prima ediţie bibliofilă completă, bilingvă, a volumului Teoreme poetice, de Basarab Nicolescu - fizician şi filozof român, stabilit, din 1968, la Paris.
În apartamentul său parizian, Basarab Nicolescu îmi vorbeşte despre experienţa stranie pe care a trăit-o cu 20 de ani în urmă: în două luni, a umplut