Pot să înteleg de ce, în 2004, foarte mulţi intelectuali l-au preferat pe Băsescu lui Năstase. Ceea ce nu înţeleg nici acum este de ce, în 2005, când devenise foarte clar că noua misiune a lui Băsescu era aceea de a distruge PNL, de a se afirma pe seama acestui partid, a partidului care salvase PD de la un eşec garantat şi-l adusese la putere, unii l-au preferat pe Băsescu lui Tăriceanu. Băsescu n-a reprezentat niciodată o direcţie liberală, ci o deturnare de la liberalism. Nu-mi pot explica, de aceea, opţiunea foarte multor intelectuali, care se revendică de la liberalism, pentru Băsescu. Această alegere m-a făcut să mă îndoiesc de convingerile lor. Constat că noua orientare – ce-i drept, mai degrabă o tatonare, o tentaţie, o speranţă – a acestor intelelectuali este Victor Ponta. Lider de stânga, şef al fostului partid comunist, plagiator, om al lui Năstase; între el şi vechii encomiaşti ai lui Băsescu e o atracţie, ca să spun aşa, a contrariilor. O atracţie, totuşi; nu se întâmplă asta pentru că Ponta are putere şi ei nu mai au (dar vor să aibă)? Pentru că Ponta – aşa plagiator cum e - are viitor, în timp ce ei – trecuţi prin NEC şi prin bursele ICR - nu mai au? Cal mare, la Ponta e greu de ajuns şi e şi foarte riscant. Apoi, nu se ştie dacă omul vrea. Acesta este motivul pentru care s-au grăbit să-l recupereze, ba chiar să-l ridice-n braţe pe Tăriceanu. E-adevărat, nu e sigur nici cu el. Unde e puterea de altă dată a lui Tăriceanu? Ar fi, astăzi, mult mai înţelept folosită. Dar, chiar dacă ar mai avea-o, ar reuşi să treacă el peste trădările din trecut? Greu de crezut. Singurul de la care nu aşteaptă, de la care nu pot s-aştepte nimic este Crin Antonescu. El le aminteşte, în primul rând, de faptul că, în 2005, trebuiau să-i susţină pe liberali şi nu i-au susţinut (fireşte, nu era obligatoriu, dar era corect, în raport cu opiniile lor, exprimate public). În al d