Ultima reuniune la nivel inalt a Consiliului European a fost marcata de caderea guvernului in Portugalia, care complica procesul de acordare a asistentei financiare pentru aceasta tara (chiar daca la Lisabona nu se admite inca necesitatea). Germania si-a impus punctul de vedere privind Pactul Euro plus (fost Pactul pentru Competitivitate), care se intalneste cu propuneri anterioare formulate de Comisie si echipa de lucru condusa de presedintele Herman van Rompuy in cursului anului 2010. Ma refer la un pact de stabilitate si crestere mult intarit (inclusiv prin impunere de sanctiuni), coordonarea de politici economice generale (nu numai bugetare) si validarea unui mecanism de stabilitate financiara, care sa prevada acordarea de asistenta in anumite circumstante. Dar, in opinia mea, el nu lamureste si nu raspunde (inca) la chestiuni majore.

Romania si alte tari din afara Uniunii Monetare (UM) s-au alaturat Pactului considerand ca prevederile sale sunt in consonanta cu reforme structurale intreprinse acasa - reforma pensiilor si salariilor in secorul public, reforma legislatiei pietei muncii, programarea bugetara multianuala etc. Mai sunt doua ratiuni prin care putem interpreta aceasta alaturare: nevoia de a surmonta slabiciuni institutionale autohtone, care se reflecta si in putinta de a formula si implementa politici publice (aici trebuie inclusa si capacitatea de rezistenta la presiuni populiste, care apar nu numai in ani electorali); si nevoia de fi in cercul tarilor care, de facto, se transforma intr-un dispozitiv de guvernanta la nivelul UM/UE. Drept este ca Ungaria, Polonia, Suedia nu tin mortis sa faca parte din Pactul Euro, ceea ce indica rezerve fata de continutul sau. Se poate spune ca Pactul Euro inseamna un progres in reforma guvernantei economice a UM, a UE in general. Dar, in opinia mea, el nu lamureste si nu raspunde (inca) la chestiuni majore