PreŞedintele american Barack Obama a lansat un nou plan de investiţii în infrastructură ca parte a eforturilor de relansare a economiei, scrie BBC News.
Conform planului, vor fi investite 50 de miliarde de dolari (39 mld. euro) în drumuri, căi ferate şi aeroporturi, căi ferate pentru trenuri de mare viteză, cât şi în crearea unei bănci destinate proiectelor de infrastructură. Infrastructura americană este de mult timp considerată subfinanţată.
Anunţul survine pe fondul unor semne că economia americană întâmpină probleme.
Săptămâna trecută, Departamentul Muncii a anunţat că economia americană a pierdut încă 54.000 de locuri de muncă, rata şomajului a urcat la 9,6% de la 9,5% în iulie.
"Investiţiile nu vor duce numai la crearea de locuri de muncă acum, ci vor asigura un bun mers al economiei pe termen lung", a declarat preşedintele american.
Obama a vorbit de asemenea despre necesitatea creării unei bănci pentru infrastructură, care s-ar concentra pe finanţarea proiectelor de infrastructură naţionale şi regionale. Propunerile preşedintelui Obama vor avea nevoie de aprobarea Congresului, pe care analiştii o consideră nesigură pe fondul preocupărilor privitoare la nivelul ridicat al deficitului federal.
Mitch McConnell, lider al republicanilor din Senat, a declarat că planul "ar trebui întâmpinat cu un scepticism justificat" pentru că ar duce la creşterea taxelor.
Anunţul privitor la infrastructură marchează începutul unei săptămâni în care preşedintele american se va concentra asupra economiei, subiect considerat drept cel mai important pentru electorat înaintea alegerilor din noiembrie.
Propunerile lui Obama privesc investiţii pe şase ani, susţinute de o sumă iniţială de 50 miliarde $.
Oficiali ai Casei Albe sugerează că administraţia ar lua în considerare anularea unor scutiri de taxe acor