Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un al treilea laureat al premiilor Nobel se alătură protestelor faţă de politizarea ICR

Publicat in Romania Libera, miercuri 4 iulie 2012 ·

Scriitoarea austriacă Elfriede Jelinek este cel de-al treilea laureat al premiului Nobel pentru literatură, după Herta Müller şi Tomas Tranströmer, care se alătură protestelor faţă de "politizarea Institutului Cultural Român" (ICR), trecut în subordinea Senatului, de Guvern, în iunie, potrivit Mediafax.

Un apel formulat de lumea culturală suedeză, printre ai cărui semnatari se numără şi Jelinek, a fost mediatizat atât în presa suedeză, cât şi în cea internaţională. Astfel, principala agenţie de ştiri suedeză (TT) a emis, luni, un comunicat de presă pe această temă, care ulterior a fost preluat de mai multe cotidiene naţionale şi locale. Dagens Nyheter, cel mai mare ziar de dimineaţă din Scandinavia şi prima publicaţie suedeză care a scris despre Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27 din 13 iunie 2012, a publicat, marţi, un articol propriu despre scrisoarea de protest a lumii culturale suedeze.

Implicaţiile OUG 27, care modifică statutul şi subordonarea Institutului Cultural Român, sunt dezbătute şi de alte canale media suedeze. Luni, emisiunea de ştiri culturale Kulturnytt a Radiodifuziunii Suedeze (SR) a difuzat un scurt reportaj pe acest subiect, cuprinzând declaraţii date de Gheorghe Iancu, Avocatul Poporului din acel moment, şi Dan Shafran, directorul ICR Stockholm. Reportajul vorbeşte despre bogata activitate a Institutului Cultural Român din ultimii ani, deschisă către toate categoriile de public. Emisiunea menţionează reacţiile de protest pe care le-a stârnit OUG 27 atât în România, cât şi în afara ei, citând şi o declaraţie a regizorului Cristian Mungiu. Întrebat de reporter dacă consideră ordonanţa ca fiind legală, Gheorghe Iancu a răspuns că, din punctul său de vedere, nu s-au întrunit condiţiile de necesitate prevăzute de lege pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă. Contactat fiind de reporterul SR, Ministrul Culturii, Puiu Haş

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul

Mediafax acum 5 ore
Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs desfăşurat în Malmo, Suedia Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul războ

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum 58 minute
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 10 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 11 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 12 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Un mesaj de nevoie imperioasă”. Cum explică Mircea Geoană declarațiile lui Emmanuel Macron privind trimiterea de trupe în Ucraina

HotNews acum 13 ore
Prin afirmațiile sale privind trimiterea de trupe în Ucraina, președintele francez Emmanuel Macron „trimite un mesaj de nevoie imperioasă de a continua să sprijinim” Kievul, consideră secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care însă a su

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°