Partidul Social Democrat şi Partidul România Mare au semnat, ieri, protocolul de colaborare la nivelul judeţului Ilfov, transmite Agerpres, potrivit HotNews.ro.
"Opoziţia politică trebuie să se închege, să se coaguleze", a declarat preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor, adăugând că "noi nu am avut absolut nimic împotrivă, nici măcar verbal, cu privire la protocolul pe care l-au semnat PSD şi PNL-PC".
Potrivit protocolului, organizaţiile PSD şi PRM din judeţul Ilfov se vor sprijini reciproc la alegerile locale, la cele pentru Parlamentul României, Parlamentul European, precum şi la alegerile prezidenţiale.
F.A.