Maramureşul are 461.290 de locuitori, potrivit datelor statistice provizorii ale recensământului de anul trecut, prelucrate de sociologii Institutului Naţional de Statiscă. Potrivit statisticilor, numărul maramureşenilor a scăzut cu aproximativ 50.000 de locuitori, de la ultimul recensământ din 2002, când în Maramureş figurau 510.110 de locuitori.
Din numărul total de 461.290 de locuitori, 380. 018 au declarat că sunt români, 34.781 maghiari, 12.638 romi, 1.243 de locuitori su spus recenzorilor că sunt de etnie germană, 31.234 ucraineni, 30 turci, 17 persoane au spus că sunt de etnie rus-lipoveană, 432 de perosane sunt de altă etnie, iar 895 de locuitori nu au dorit să-şi declare etnia.
22 de judeţe au înregistrat sub 400.000 de locuitori însumând 35, 6 % din populaţia ţării, 17 judeţe au populaţia cuprinsă între 400.000 şi 700.000de locuitori concentrând 47,9 % şi doar două judeţe au depăşit 700.000 de locuitori însumând 7,7 %. Din totalul de 19.042.936 personae câte locuiesc în România, 8,8 % se găsesc în municipiul Bucureşti, însumând 1.678.000 persoane.
Judeţele cu cea mai numeroasă populaţie sunt Prahova cu 735.000 locuitori , Iaşi cu 723.000 de locuitori şi Cluj cu 659.000 locuitori. În 13 judeţe din ţară, mai mult de jumătate dintre persoane îşi au reşedinţa în municipii şi oraşe. Judeţele cu un grad ridicat de urbanizare sunt: Hunedoara (cu 74,1%), Braşov (cu 71,2%), Constanţa (cu 67,9%) şi Cluj (cu 65,9%).