Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 300 de locuitori din Capu Câmpului s-au întâlnit cu liderul PSD Cătălin Nechifor

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 1 iunie 2012 ·

Candidatul USL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a fost prezent, miercuri, în localitatea Capu Câmpului, unde s-a întâlnit cu peste 300 de localnici. Nechifor a precizat că oamenii cu care a discutat sunt hotărâţi să facă schimbarea şi la Suceava, spunând că „nu mai pot tolera abuzurile reprezentanţilor PDL”.

Înainte de întâlnirea de la Capu Câmpului, deputatul Cătălin Nechifor a făcut o scurtă oprire în Păltinoasa, unde a fost informat de situaţia agenţilor economici care nu îşi pot achiziţiona pâine de la brutăria existentă în sat, deoarece actualul primar PDL i-a ameninţat că le sistează activitatea.

În Capu Câmpului, candidatul USL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava a avut întâlniri electorale în două locaţii separate, cu peste 120 de participanţi în prima locaţie şi peste 180 de locuitori la cea de-a doua întâlnire electorală.

Locuitorii prezenţi la aceste întâlniri au insistat pe subiecte legate de crearea locurilor de muncă şi pe refacerea infrastructurii, care lasă de dorit, dar şi despre subvenţiile primite de agricultori sau fermieri.

Candidatul USL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a fost prezent, miercuri, în localitatea Capu Câmpului, unde s-a întâlnit cu peste 300 de localnici. Nechifor a precizat că oamenii cu care a discutat sunt hotărâţi să facă schimbarea şi la Suceava, spunând că „nu mai pot tolera abuzurile reprezentanţilor PDL”.

Înainte de întâlnirea de la Capu Câmpului, deputatul Cătălin Nechifor a făcut o scurtă oprire în Păltinoasa, unde a fost informat de situaţia agenţilor economici care nu îşi pot achiziţiona pâine de la brutăria existentă în sat, deoarece actualul primar PDL i-a ameninţat că le sistează activitatea.

În Capu Câmpului, candidatul USL la funcţia

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

WTA Roma: Favorită eliminată în turul doi de locul 113 mondial - Înfrângere în 59 de minute

HotNews acum 49 minute
​Ekaterina Alexandrova a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Aliaksandra Sasnovich, scor 6-0, 6-1. Ekaterina AlexandrovaFoto: ANTHONY WALLACE / AFP / Profimedia >> Irina Begu, calificată în turul doi la

Tragedie în Vâlcea. Un bărbat a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce lucra la un drum forestier

Ziare.com acum 47 minute
Moarte îngrozitoare pentru un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona Rostea din Călimăneşti. Acesta a decedat joi, 9 mai, după ce a fost prins sub un mal de pământ, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. "

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 2 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Moscova o atacă dur pe preşedinta Republicii Moldova şi o acuză de nazism, ca în cazul lui Zelenski. Zaharova spune că politica Maiei Sandu este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich

News.ro acum 2 ore
Politica preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich în ceea ce priveşte naţionalitatea şi limba oamenilor, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, î

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Continuă seria neagră pentru Boeing: 11 răniți, dintre care 4 în stare gravă, după ce un avion al său a ieșit în afara pistei la Dakar / 3 incidente în doar o zi

HotNews acum o ora
Seria incidentelor de siguranță pare să nu mai ia sfârşit pentru Boeing. Un avion al constructorului american a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident pe aeroportul din Dakar, capitala Senegalului, 11 oameni fiind răniţi, iar

Ciolacu: România se prăbuşeşte fără fondurile europene şi reformele UE

Mediafax acum 15 minute
„Eu, ce îmi doresc în primul şi în primul rând este o normalitate europeană. Încă ne chinuim să găsim politic acea stare care să creeze o normalitate în România. Calea cu populismul, calea cu trebuie să mergem la Bruxelles, să batem cu pumnul în mas

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°