Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tarile dezvoltate, in pragul unei noi recesiuni?

Publicat in Ziare.com, duminică 5 septembrie 2010 ·

La doi ani de la inceputul crizei mondiale, economia americana este lenta, pietele sunt reticente, iar europenii se lupta cu datoriile, iar unii din cei mai renumiti economisti din lume au reusit sa traga o concluzie, din pacate, nefericita: tarile dezvoltate vor avea mari probleme in viitor.

In cadrul Forumului Ambrosetti, desfasurat anual langa Lacul Como, din Italia, Nouriel Roubini, unul dintre putinii economisti care au prevestit recesiunea, a avertizat ca exista un real risc pentru o noua recesiune in Statele Unite, precum si in Japonia si multe tari europene.

Cu exceptia catorva optimisti, printre care se numara Edwin Truman, de la Institutul pentru Economie Internationala Peterson, ce spera intr-o crestere moderata, majoritatea liderilor, analistilor si economistilor veniti la forum, citati de Associated Press, au cazut de acord in privinta unor probleme esentiale ce stau in calea redresarii adevarate:

- Cea mai mare parte a motoarelor de crestere, cum ar fi pachetele de stimuli financiari, scutirile de taxe, ajutoarele de genul primelor de casare, au fost deja restrase de guverne.

- Cheltuielile facute in cadrul acestor programe de stimulare a ecomiei au provocat cresterea deficitelor si datoriilor, conducand la luarea unor masuri de austeritate care submineaza cresterea economica.

- Cea mai mare parte a cresterii la nivel mondial este stimulata de China, care este, la randul sau, dependenta de exporturi si are nevoie ca Occidentul sa continue sa cumpere. Insa, daca tarile dezvoltate din Vest nu vor mai face acest lucru, si China va inregistra scaderi economice.

- Europa continua sa-si piarda din competitivitate, in parte din cauza monedei unice europene, care ramane scumpa in raport cu dolarul american, in ciuda scaderilor masive inregistrate la inceputul anului.

- Domeniul

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 20 minute
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum 59 minute
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Armata israeliană a anunţat că a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis la 7 octombrie

News.ro acum 21 minute
Armata israeliană a anunţat, sâmbătă, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie, relatează Reuters. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum 27 minute
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 4 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum 2 ore
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 2 ore
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°